externe

Suedia inchide liceele timp de o luna. PSD vrea sa le redeschida in Romania daca va castiga alegerile

Liceele din Suedia vor fi inchise timp de o luna, iar cursurile vor fi predate de la distanta, a anuntat joi premierul suedez Stefan Lofven, in conditiile cresterii numarului de infectari si a deceselor asociate COVID-19 in tara scandinava, relateaza AFP si Reuters, citate de Agerpres.

„Am luat aceasta decizie pentru a reduce contagierile”, a afirmat seful guvernului suedez intr-o conferinta de presa, precizand ca masura va fi aplicata incepand de luni, 7 decembrie, si va fi valabila pana pe 6 ianuarie.

In timpul primului val al pandemiei de COVID-19, liceele au fost inchise in Suedia de la mijlocul lunii martie pana la mijlocul lunii iunie.

Cu toate acestea, gradinitele, scolile si colegiile au ramas deschise, ceea ce este cazul si in prezent, in timpul celui de-al doilea val al pandemiei.

Intr-o tara care a atras atentia cu o strategie in mare parte necoercitiva, al doilea val a depasit cu mult previziunile initiale ale autoritatii de sanatate publica, care considera ca varful ar urma sa fie atins la jumatatea lunii decembrie.

Cu 35 de decese inregistrate in ultimele 24 de ore, numarul total al deceselor a depasit joi 7.000 in Suedia.

Confruntata cu o crestere a numarului de decese, tara nordica si-a inasprit restrictiile din noiembrie, interzicand vanzarea de alcool dupa ora 22:00 si evenimentele publice cu peste 8 persoane.

Fara masuri de izolare sau recomandarea de a purta masca, strategia atipica a Suediei a atras atentia si a starnit controverse in ultimele luni.

Cu 7.007 de decese si peste 272.000 de cazuri intr-o tara cu 10,3 milioane de locuitori, Suedia se numara printre cele mai afectate tari din Europa, cu mult peste vecinii sai nordici.

Scolile mai sunt inchise total in Bulgaria, Grecia, Cehia, Polonia, Austria si Slovenia, tari care se confrunta si ele cu o crestere a numarului de infectari.

In Romania, PSD promite ca va redeschide scolile in cazul in care va castiga alegerile si va forma noul guvern.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Vicepremierul Neacsu i-a pacalit pe angajatii Guvernului, acestia anunta ca greva continua: „Nu s-a intamplat ce a promis”

Angajatii din Aparatul de lucru al Guvernului Romaniei anuntat ca greva japoneza continua. El il…

48 de minute ago

Jurnalista Adina Florea acuza ca a fost violata de Razvan Baltaretu, fost redactor-sef Vice: „Azi sunt suficient de puternica sa o spun”

Jurnalista Adina Florea l-a acuzat, public, marti, pe Razvan Baltaretu, fost redactor-sef al revistei Vice,…

37 de minute ago

Franta si-a exprimat sprijinul pentru decizia Curtii Penale Internationale de a cere mandate de arestare pentru premierul israelian Netanyahu

Franta s-a despartit de aliatii sai occidentali si si-a exprimat sprijinul pentru Curtea Penala Internationala…

31 de minute ago

Ministrul german de Externe a sosit la Kiev, intr-o vizita surpriza. Este a 7-a calatorie in Ucraina a Annalenei Baerbock de la inceputul razboiului- Video

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a sosit la Kiev, in cea de-a saptea vizita…

17 minute ago

Flota rusa din Marea Neagra pierde inca o nava de razboi. O treime dintre navele din Marea Neagra au fost distruse

Este posibil ca Rusia sa fi pierdut inca o nava de razboi din flota sa…

29 de minute ago