Suna cunoscut? Kremlinul sustine ca protestatarii anticoruptie de la Moscova au fost platiti

externe

Manifestatia anticoruptie organizata duminica la Moscova de catre opozantul Aleksei Navalnii a fost ‘o provocare’, a acuzat luni Kremlinul, la o zi dupa arestarea a peste o mie de persoane care au participat la proteste, transmite AFP, citata de Agerpres.

„Ceea ce am vazut ieri in numeroase locuri, si probabil ca la Moscova mai mult decat oriunde, a fost o provocare si o minciuna”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a adaugat ca Navalnii „a mintit” spunand ca manifestatiile erau „legale”.

De asemenea, Peskov a mai afirmat ca minorilor care au participat la manifestatii li s-a promis o ‘recompensa’ financiara in cazul in care ar fi fost arestati, fara a oferi insa probe pentru a-si sustine acuzatiile.

„Exista informatii in legatura cu faptul ca minorilor care au participat la manifestatiile de la Moscova li s-a promis recompense financiare”, a spus, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al Kremlinului, precizand ca acuzatiile se bazeaza pe ‘fapte’.

In plus, Kremlinul a respins apelurile Statelor Unite si Uniunii Europene de a-i elibera pe protestatarii arestati, potrivit Reuters.

Peskov a mai spus ca autoritatile ruse sunt ingrijorate ca activistii de opozitie vor incerca si in viitor sa incurajeze oamenii sa incalce legea.

El a adaugat ca Kremlinul va asculta cerintele persoanelor care au luat parte la manifestatiile ce au avut loc duminica in mai multe orase din Rusia.

Procesul lui Navalnii a inceput luni, opozantul fiind dus la un tribunal din centrul Moscovei, in prezenta jurnalistilor si a circa 20 dintre sustinatorii sai.

„Va veni momentul cand noi ii vom judeca pe ei (cu onestitate de aceasta data)”, a scris opozantul pe Twitter, facand referire la autoritatile ruse.

Aleksei Navalnii este initiatorul mobilizarii anticoruptie care a adunat duminica zeci de mii de persoane in mai multe orase din tara. Arestat chiar in debutul manifestatiilor la Moscova, el si-a petrecut noaptea in detentie.

SUA si UE au condamnat arestarile manifestantilor si au cerut eliberarea lor.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: