„Sunt imuna la orice forma de bullying”. Oana Maria Bogdan, reactie usturatoare dupa valul de critici si invective

Oana Maria Bogdan, membru in Consiliul National al PLUS, ofera o replica usturatoare celor care o acuza ca doreste instaurarea comunismului si desfiintarea vietii de cuplu. Acuzatii in acest sens au fost lansate de numeroase publicatii, in mare parte din zona de propaganda a PSD.

Un comentariu facut pe Facebook, pe 1 Decembrie, de Oana Maria Bogdan a fost interpretat drept o apologie a comunismului. ”Cred ca un pas important al omenirii va fi cel al renuntarii la proprietate. Cand nu vor mai exista teritorii care sa apartina unui om, trib, neam sau corporatie, vom reusi sa convietuim armonios pe planeta Pamant. Eu am incredere ca acest lucru se va intampla in timpul vietii mele”, a comentat atunci Oana Maria Bogdan.

Publicatiile apropiate de PSD au atacat violent, marti, aceste declaratii.

„Inainte de orice, as vrea sa fie clar ca sunt imuna la orice forma de bullying online, ca nu ma impresioneaza atitudinile vadit exagerate. Se rastalmacesc cuvinte si se interpreteaza cu rea credinta. Nu ma sensibilizeaza deloc aceste practici. Eu cred in misiunea mea si a colegilor mei”, raspunde Oana Maria Bogdan.

Postarea integrala:

Sunt la Pitesti, pe strada. Ma suna lumea sa-mi spuna ca arde feisbucul, ca vuieste presa, ca s-au gasit comunisti, sexo-marxisti si leninisti la PLUS. Respectiv, ca subsemnata a comis o impietate totala, un delict de opinie, care a inflamat o mana de domni ce nu-si pot reveni din soc.

Totul a pornit de la un comentariu al meu din 1 decembrie 2018 la declaratia din 1912 a unui sef nigerian de trib, postata de un coleg arhitect:

‘Teritoriile pe care le locuim apartin unei familii vaste, din care multi au murit, putini traiesc acum si nenumarate generatii urmeaza a se naste’. O expresie cu inteles similar ii atribuia si Delavrancea lui Stefan cel Mare.*

Inainte de orice, as vrea sa fie clar ca sunt imuna la orice forma de bullying online, ca nu ma impresioneaza atitudinile vadit exagerate. Se rastalmacesc cuvinte si se interpreteaza cu rea credinta. Nu ma sensibilizeaza deloc aceste practici. Eu cred in misiunea mea si a colegilor mei.

Astfel, va rog sa-mi ingaduiti sa revin cu cateva lamuriri la acest comentariu pentru a reaseza lucrurile in matca unei dezbateri de bun-simt.

1. Nu a fost vorba nicio clipa in comentariul meu de confiscarea sau deposedarea fortata de proprietate a oamenilor. Stim cu totii care sunt sensibilitatile istorice ale romanilor si cate suferinte a provocat confiscarea violenta a pamanturilor si a bunurilor in anii ’50. Bunicii mei au suferit si ei, ca atatia alti romani, din cauza ticalosiei colectivizarii. Mai stim, de asemenea, ca suntem societatea cu cel mai mare numar de proprietari de locuinte din Europa (97%). Prin urmare, orice referinta la vreun model de expropriere precum cel practicat de stalinisti si comunisti este lipsita de temei.

2. Sunt antreprenor, sunt fondatorul unei companii private si stiu foarte bine ce inseamna proprietatea privata in economia de piata. Dar ca arhitecta, am fost mereu interesata de patrimoniul material si imaterial al comunitatilor umane. Acest interes m-a si adus inspre politica, unde ideea care imi insufleteste angajamentul este aceea a grijii pentru bunul comun, pentru lucrul public. Am convingerea intima ca societatea romaneasca, traumatizata chiar prin minciuna „proprietatii intregului popor” si guvernata haotic de trei decenii incoace, are nevoie sa-si redefineasca responsabilitatea pentru ceea ce ne este comun: istoria, patrimoniul cultural, orasele, strazile, valorile, viitorul.

3. Ceea ce putem constata cu totii in ultimii 30 de ani este un triumf haotic al individualismului si o teama de a asuma responsabilitati comune pentru lucruri comune. Romanii se plang, pe buna dreptate, ca strainii le cumpara terenurile. Dar nu ar fi oare mai bine sa gandim impreuna modalitati de a pune in valoare aceste terenuri in sanul comunitatilor locale? Pastrand proprietatea privata, desigur, dar dezvoltand responsabilitatea comunitara pe care am pierdut-o si de care avem atata nevoie.

4. Pe de alta parte, vedem astazi extinzandu-se in jurul nostru diferite forme de renuntare la proprietate si de impartasire a bunurilor si serviciilor. Acum zece ani plateam pentru a citi un articol, azi se promoveaza tot mai mult sursele libere, enciclopediile online, softurile cu acces liber. Airbnb si Uber sunt platforme prin care oamenii isi transforma proprietatile in bunuri impartasite si servicii comune – vorbim de „sharing economy”. Tot mai multe orase adopta ideea de transport in comun gratuit, pentru a diminua tocmai poluarea si aglomeratia cauzate de circulatia masinilor private. Tot mai multi oameni prefera sa plateasca pentru servicii de mobilitate, nu pentru un autoturism, pentru lumina, nu pentru un bec, pentru dreptul la locuire, nu pentru o locuinta – vorbim de economia circulara.

5. Resursele materiale ale tarii si ale planetei, in general, sunt limitate. Daca ne lansam intr-o competitie inversunata pentru stapanirea si exploatarea lor, vom avea de suferit toti si mai ales vor avea de suferit generatiile viitoare. De aceea, cred ca e nevoie de multa creativitate politica pentru a imagina, alaturi de proprietatea exclusiva, forme de guvernanta colaborative, deschise, mai responsabile fata de societate si fata de planeta Pamant, pe care o „consumam” cu buna stiinta. Ce lasam mostenire generatiilor viitoare?

6. Ceea ce ne va duce inainte ca societate este increderea in bunul public (material si imaterial) si nicidecum acumularea individuala de obiecte si pamanturi. Noi vrem sa propunem o politica prin care sa le redam oamenilor increderea si convingerea ca merita sa lucram impreuna la construirea unei societati mai bune pentru copiii nostri. Nu palatele pe trei strazi si inconjurate cu ziduri groase ale baronilor locali definesc gradul de dezvoltare a societatii, ci felul in care stim impreuna sa ne gestionam ceea ce ne apartine tuturor: resurse, pamanturi, traditii si sperante.

As reveni in final la intelepciunea africana postata de colegul meu arhitect la 1 decembrie 2018: „teritoriile pe care le locuim apartin unei familii vaste, din care multi au murit, putini traiesc acum si nenumarate generatii urmeaza a se naste”. Noi, cei de azi, suntem cei putini care avem datoria sa transmitem mai departe ceea ce am primit ca mostenire. Ceea ce dam fiecare dintre noi copiilor nostri este o chestiune privata. Dar ceea ce vom sti sa lasam generatiilor ce vin este o responsabilitate comuna si acesta este telul ultim al politicii, pentru care merita sa ne sacrificam interesele private.

Am insa un regret: practica folosirii in dezbaterea publica a unor suferinte enorme indurate de cetatenii din Romania este inadmisibila. Simt nevoia sa le cer eu scuze celor care au suferit in urma terorii comuniste si au fost indusi in eroare de interpretarile rau intentionate. Nu a fost nicio secunda intentia mea de a lasa loc de astfel de interpretaei si sunt profund intristata de modul acesta de folosire a unor traume ale societatii intr-un razboi politic. Puteti sa ma atacati, puteti sa ma contraziceti si puteti sa ma criticati. Caci traim inca intr-o democratie. Acea democratie pentru care oameni precum Ion Ratiu au luptat „pana la ultima picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine“. E profund democratic sa nu fii de acord cu cineva, dar sa utilizezi emotii profunde ale societatii doar ca sa manjesti pe cineva este inadmisibil.

_____
* Postarea completa a colegului meu, arhitect:

„Teritoriile pe care le locuim apartin unei familii vaste, din care multi au murit, putini traiesc acum si nenumarate generatii urmeaza a se naste” – declaratia unui sef nigerian de trib, in 1912. O expresie cu inteles similar ii atribuia si Delavrancea lui Stefan cel Mare.

Multe extreme astazi, poate prea multe. Sarbatorile nationale sunt, totusi, prilejuri de a constientiza si afirma lucrurile care ne aduc impreuna. Pentru a oferi un viitor mai bun urmasilor nostri. Sau, in limbaj contemporan, pentru durabilitate.

Sigur, exista nenumarate motive sa fim nemultumiti, insa ajungem pana la urma tot la nemultumirea personala. Pentru ca fiecare dintre noi este responsabil de binele comunitatii din care face parte, orice nereusita a acesteia este o nereusita proprie. Am dat gres pana acum fiecare dintre noi, pe bucatica noastra de responsabilitate. Am ratat. Eu, personal, sunt constient ca am ratat.

Dar daca aceasta mare comunitate se numeste Romania si nu ne place de ea, atunci e tot responsabilitatea noastra sa ne preocupam in primul rand de cei care ne urmeaza. Macar ei sa fie mandri de tara lor. Dar pentru aceasta trebuie ca noi sa ne educam si apoi sa ii educam pe ei. Hai sa vorbim mai mult despre 2030 sau 2050!

Daca Romania urmatorilor ani va fi una a interesului comun peste interesul personal, atunci ne va fi dificil la inceput, apoi foarte bine. Daca va fi a interesului personal peste cel comun, ne va fi din ce in ce mai greu, dezbinandu-ne din ce in ce mai mult, in dispretul tuturor si fara a o recunoaste public.
La multi ani, Romania!

Link: https://tinyurl.com/y2xd2v3u

Comentariul meu: „Cred ca un pas important al omenirii va fi cel al renuntarii la proprietate. Cand nu vor mai exista teritorii care sa apartina unui om, trib, neam sau corporatie, vom reusi sa convietuim armonios pe planeta Pamant. Eu am incredere ca acest lucru se va intampla in timpul vietii mele.”