„Sunt Martin. M-am nascut la Brasov si sunt politist german”. El a plans alaturi de romanii care n-au putut vota la Munchen – Video
Pobeste extraordinara a politistuluiu german care a izbucnit in plans, duminica, dupa ce a vazut ca sute de romani care asteptasera in fata consulatului din Munchen sa voteze s-au trezit cu usa trantita in nas.
Imaginile cu politistul plangand au devenit virale atat in Romania, cat si in Germania. Surpriza cea mare este ca acest politist este roman, el fiind nascut la Brasov. El a relatat pentru Press One cum a ajuns in Germania si de ce a fost atat de revoltat de ce s-a intamplat in fata consulatultui din Munchen.
„Sunt Martin, am 31 de ani. O sa va rog sa nu-mi cereti numele de familie, am o sotie, un copil si vreau sa-i protejez. S-o luam cu inceputul. Familia mea se trage din minunatul Viscri. Eu m-am nascut la Brasov si mi-am petrecut primii doi ani din viata acolo.
Dupa Revolutie, parintii mei au decis sa emigreze in Germania. Si-au facut bagajele si au plecat cu cei patru copii in speranta unei vieti mai bune. Tatal meu spunea, pe scurt, ca isi dorea mai multa democratie si mai putina coruptie.
N-am discutat niciodata cu ei daca a fost o decizie greu de luat. La acea vreme, intreaga populatie se afla intr-o situatie critica, iar parintii mei nu au facut altceva decat sa incerce sa ne ofere noua, copiilor, un viitor mai bun cu toate libertatile pe care le avem astazi in Europa, fara represiunea statului.
Pe la 6 ani am inceput sa cuprind si sa inteleg cate ceva din dimensiunea emigrarii. Pana atunci, nu aveam nici cea mai mica idee ca ne-am mutat dintr-o tara in alta. Copil fiind, am descoperit Romania in vacantele mele la Viscri. Pe atunci era un loc care promitea aventura si mistere la tot pasul.
N-a existat acea nostalgie pe care s-o fi preluat din povestile parintilor. Mergeam aproape in fiecare an, am putut sa-mi fac propria imagine si sa sap adanc dupa radacinile mele. Asa a redevenit Romania o parte din mine, si sunt fericit ca parintii mi-au oferit aceasta experienta.
Ca adolescent am inceput sa ma identific mai mult cu satul meu si sa incep sa am sentimentul ca la Viscri sunt acasa. Am crescut in Germania, am o multime de prieteni aici, am fost tratat bine si corect toata viata mea. Datorez enorm Germaniei si sunt mandru ca am putut sa traiesc aici. Dar radacinile mele sunt romanesti.
De fiecare data cand trebuie sa ma prezint cuiva, adaug imediat dupa ce-mi rostesc numele faptul ca vin din Romania. Sunt mandru de legaturile mele cu o tara atat de frumoasa si prietenoasa.
Parintii mei au lasat in urma, la Viscri, multi prieteni si membri ai familiei. Asa ca, o data la doua veri, avem o intalnire in sat. Aproape toti cei emigrati de-a lungul vremurilor se intorc acasa sa sarbatoreasca impreuna apartenenta la acea comunitate.
Eu ajung in Romania o data sau de doua ori pe an. Sunt casatorit cu prietena mea din copilarie. Ea e din Viscri. La nunta noastra, din 2014, multi dintre colegii germani din Politie au ajuns sa cunoasca acest loc din Transilvania. S-au intors apoi cu familiile lor in vacante.
Din pacate, nu vorbesc prea bine limba romana, dar fetita mea primeste o educatie bilingva, multumita sotiei, asa ca stie de unde sunt parintii ei.
Sora mea s-a intors la Viscri cu trei ani in urma, alaturi de sotul si copiii ei. Si eu simt, de ani buni, dorinta de a ma intoarce acasa. Cred ca acest vis va mai trebui sa astepte o vreme.
Sunt in politie din 2007. Nu mi-am inchipuit niciodata ca voi face altceva. Am simtit mereu nevoia sa ajut oamenii si am detestat nedreptatea. Dupa cativa ani de experienta, am intrat in Fortele Speciale Bavareze.
Din aceasta postura am ajuns duminica la consulatul din Munchen alaturi de colegii mei. Insa doar eu aveam tabloul complet. De ce? La alegerile din 2014 asteptasem, in aceleasi conditii, alaturi de sotia mea, mai mult de 8 ore. Ea nu a mai apucat sa voteze pentru ca a trebuit sa plece la munca. Duminica, cand mi-am dat seama ca scenariul se repeta, am simtit frustrare, furie.
Stiam ca multi oameni nu vor mai apuca sa voteze. Eram frustrat si nervos ca nu se schimbase nimic de la ultimele alegeri. Colegii m-au intrebat ce se intampla in Romania si de ce e atat de greu pentru oameni sa-si poate exercita niste drepturi elementare. Le-am explicat in mare despre ce e vorba, iar multora nu le-a venit sa creada ca asa ceva e posibil intr-un stat democratic.
Aveam misiunea sa aparam consulatul, dar in acelasi timp am stiut ca era ceva in neregula cu modul in care autoritatile romane au organizat alegerile. Neutralitatea ne-a obligat sa incercam sa facem dreptate ambelor parti.
Toata situatia creata m-a afectat. Am izbucnit in plans la final pentru ca le promisesem compatriotilor mei ca vor ajunge sa voteze si o vor face toti. Le vazusem speranta, bucuria si eram incantat ca noi, politia muncheneza, puteam da o mana de ajutor. Cand a trebuit sa le spun ca votarea a fost oprita si ca nu mai pot vota m-a emotionat tristetea lor, reactia lor.
Am fost dezamagit si trist, dar asta e de multe ori parte din job-ul meu. Apoi, oamenii aceia si-au exprimat recunostinta si aprecierea, chiar daca erau furiosi si tristi. Mi-a mers direct la inima, desi nu cred ca meritam valul acesta de simpatie. Ca membru al unei unitati speciale de politie ajungi foarte rar in situatia cand cineva iti multumeste. Apari de obicei in momente dificile, dramatice, explozive, unde nu vei putea multumi pe toata lumea.
Eu si colegii mei nu ne bucuram intotdeauna de respect. Am prieteni si in politia din Romania. Pentru ei pot baga mana in foc, sunt oameni buni si cinstiti care vor sa se asigure ca romanii traiesc in siguranta. Sunt multi politisti care-si fac treaba acasa si multi compatrioti care uita asta.
Si politistii sunt oameni. Facem greseli, nu suntem perfecti, dar dam totul pentru a va proteja drepturile si vietile”.
