Sunt mii de morti de COVID neraportati? STS si INSP reactioneaza la acuzatiile lui Voiculescu: Pe mine ma socheaza. De ce naiba nu a facut nimeni nimic?

news

Reprezentantii STS si INSP au dat explicatii, sambata, despre modul in care sunt raportate decesele cauzate de COVID-19, dupa ce fostul ministru Vlad Voiculescu a spus ca sunt probleme de metodologie si ar putea fi mii de decese neincluse in bilanturi.

STS a transmis intr-un comunicat ca aplicatia Corona Forms a fost dezvoltata la cererea autoritatilor, iar aplicatia centralizeaza,”cu acuratete maxima”, date referitoare la teste, personae confirmate si decese.

”Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a dezvoltat si a pus la dispozitia autoritatilor medicale cele doua aplicatii informatice, Corona Forms si Alerte MS, la cererea si pe baza cerintelor operationale formulate de acestea. Corona Forms este aplicatia care centralizeaza cu acuratete maxima evidenta testelor, a persoanele confirmate cu infectia cu virusul SARS-CoV-2 si a deceselor survenite in urma COVID-19. Fiecare deces inregistrat in aplicatie primeste un ID unic, iar ulterior datele NU MAI POT FI MODIFICATE. Datele oficiale prezentate de autoritati, public, prin informarile zilnice din bilant, sunt cele extrase din Corona Forms”, a transmis, sambata, STS.

Institutia precizeaza ca datele sunt introduse in Corona Forms de spitale, laboratoare si directiile de sanatate publica si sunt disponibile autoritatilor medicale.

”In ceea ce priveste inregistrarea deceselor, pe baza datelor medicale obtinute de la unitatile spitalicesti, directiile de sanatate publica analizeaza si valideaza fiecare pacient in Corona Forms, tinand cont si de detaliile medicale ale acestora”, a mai transmis STS, potrivit News.ro.

In plus, STS face precizari despre aplicatia Alerte MS: ”Alerte MS este aplicatia care genereaza statistici in conformitate cu cerintele stabilite de MS. In aceasta platforma, datele numerice sunt introduse de spitale si laboratoare. STS nu introduce, nu gestioneaza si nu centralizeaza aceste date. Datele sunt proprietatea exclusiva a beneficiarului aplicatiilor – Ministerul Sanatatii (MS)”

Sefa INSP: De ce naiba nu a facut nimeni nimic? De ce spune acum, daca a observat astfel de lucruri?

O reactie pe subiect a avut si sefa Institutului National pentru Sanatate Publica, Adriana Pistol. Aceasta a explicat, pentru Libertatea.ro, ca este adevarat ca exista posibilitatea ca DSP-urile sa invalideze decese declarate initial de COVID de catre spitale, dar sustine ca nu e nicicum vorba de mii de cazuri.

„Noi (n.r. – DSP-urile) certificam daca un caz este confirmat sau infirmat. Noi certificam daca decesul respectiv este datorat sau in legatura cu COVID. Va dau un exemplu: daca a facut infarct sau daca a dat masina peste el, acel deces nu e de la COVID, chiar daca avea saracul COVID. Pentru ca nu inseamna ca l-a omorat COVID”, explica Adriana Pistol.

Potrivit sefei INSP, acolo unde exista dubii, cei de la DSP trebuie sa discute, punctual, cazul cu medicii din spital. Intrebata cate decese au fost invalidate, ea a spus ca nu cunoaste cifra.

”Nu, cine are timp? Oamenii tre sa lucreze pe altele. La ce nebunie traim de un an de zile!”, a replicat Pistol jurnalistilor Libertatea.

Ea mai spune ca sunt putine spitalele care isi introduc singure datele in CoronaForm, majoritatea alegand sa trimita DSP-urilor informatiile, iar ulterior DSP trece informatia in platforma, validand sau nu decesul drept COVID.

„Ministrul Sanatatii pe mine ma socheaza. De ce naiba nu a facut nimeni nimic? De ce spune acum, daca a observat astfel de lucruri? Indiferent cine e ministrul – nu ma intereseaza numele ministrului decat ca sa stiu cui ma adresez – daca faci un management al cazurilor si al unei pandemii, trebuie sa verifici si sa indrepti erorile. Dar nu judec eu, nu am calitatea sa judec”, a comentat Pistol situatia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: