„Sunt o rusine pentru tara lor”. Iohannis, reactie dura dupa ce senatorii PSD si ALDE l-au scapat pe Tariceanu de justitie

politica

PSD si ALDE continua sa obstructioneze justitia, facand scut in jurul lui Calin Popescu-Tariceanu pentru a-l scapa de urmarirea penala, apreciaza Presedintia intr-un comunicat de presa. Iohannis mai considera ca votul dat in Senat reprezinta un act de crasa sfidare a romanilor care si-au exprimat optiunea clara la referendum.

”PSD si ALDE continua sa obstructioneze justitia, facand scut in jurul lui Calin Popescu-Tariceanu pentru a-l scapa de urmarirea penala. Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, considera ca votul dat astazi in Senat reprezinta un act de crasa sfidare a romanilor care si-au exprimat optiunea clara la referendumul din 26 mai. La doar cateva zile dupa ce romanii au sanctionat explicit si dur politica PSD-ALDE de a pune institutiile statului in slujba protejarii politicienilor cu probleme penale, senatorii majoritatii se dezic de mandatul primit de la cetateni. Parlamentarii PSD-ALDE, prin votul de astazi, se descalifica in fata propriilor cetateni si dovedesc astfel ca nu sunt altceva decat o rusine pentru tara lor”, se arata intr-un comunicat de presa.

Seful statului mai arata ca Romania si-a reconfirmat pe 26 mai parcursul demn in randul statelor cu democratii consolidate, in care nimeni nu este mai presus de lege.

”Respectarea acestui vot este obligatorie pentru toti parlamentarii, iar cei care refuza ii tradeaza practic pe cetatenii care i-au trimis in Parlamentul Romaniei sa ii reprezinte, si nu sa reprezinte interesele unor politicieni care trebuie sa raspunda in fata legii. PSD si ALDE nu au inteles nimic din votul dat de romani la referendum si, prin ceea ce s-a intamplat astazi in Senat, demonstreaza ca nu au niciun gand sa se reformeze, dimpotriva, continua practica de blocare a justitiei. Presedintele Klaus Iohannis atentioneaza parlamentarii actualei majoritati ca se afla intr-o grava eroare daca isi imagineaza ca pot continua sa calce in picioare valorile fundamentale ale democratiei si statului de drept fara sa suporte consecintele. Cetatenii romani nu mai tolereaza acest comportament ilegitim, iar cei responsabili vor fi aspru sanctionati la urne”, se mai arata in comunicatul Administratiei Prezidentiale.

Senatul a respins luni solicitarea DNA de incepere a urmaririi penale in cazul lui Calin Popescu Tariceanu. Presedintele Senatului era acuzat de procurori ca a primit mita, indirect, 800.000 de dolari.

Cererea DNA a fost respinsa cu 38 de voturi ”pentru”, 71 ”impotriva” si o abtinere.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: