externe

Superbogatii lumii, avertizati ca vin „furci si topoare” peste ei daca nu fac mai mult pentru a-i ajuta pe cei saraci. Conferinta la Londra despre „riscul real de insurectie”

Superbogatii si consilierii lor au fost avertizati, in aceasta saptamana, ca ar putea fi nevoiti in curand sa se pazeasca de oameni cu „furci si topoare”, daca nu isi vor folosi averile si pentru a ajuta milioanele de oameni care se lupta cu criza costului vietii, potrivit The Guardian.

La o conferinta de investitii organizata de revista Spear la hotelul Savoy din centrul Londrei, membrilor elitei globale si consilierilor lor financiari li s-a spus ca exista un „risc real de insurectie” si „perturbari civice” in conditiile in care inegalitatea dintre bogati si saraci a fost lasata sa se adanceasca, in urma cresterii preturilor la energie si la alimente care au lovit gospodariile.

Julia Davies, membru fondator al Patriotic Millionaires UK, un grup de oameni bogati care solicita introducerea unui impozit pe avere, a avertizat ca saracia globala si urgenta climatica se vor inrautati daca cei bogati nu fac mai mult pentru ajuta cetatenii mai saraci.

„Oricine poate spune ca este responsabilitatea altcuiva”, a spus Davies. „Dar cei mai bogati din societate sunt cei care pot face cu adevarat ceva in acest sens. Din pacate, tot ei pledeaza acum pentru incetinirea ritmului de abordare a acestor probleme importante. Poate cred ca vor fi bine. Sincer, nu cred ca sunt, si cu siguranta nici copiii si nepotii lor nu vor fi bine.”

Ea a spus in fata a aproximativ 500 de membri ai celor mai bogati oameni din lume si a consilierilor lor ca au avut ocazia sa fie „eroi”.

„Voi, baieti, puteti contribui la punctul de cotitura care va protejeaza copiii, nepotii si copiii si nepotii clientilor dumneavoastra. Conteaza, nu-i asa?”

Alexandra Loydon, directorul de interactiune cu partenerii la firma St James’s Place care se ocupa cu administrarea averilor, a cerut celor din sala sa priveasca in jur „la nivelul bogatiei in aceasta sala”.

„[Bogatia] pe care o gestionam si impactul pe care l-am putea avea, sunt extraordinare. Si cred cu adevarat ca toti avem un rol si nu doar in inlesnirea obtinerii a ceea ce isi doreste urmatoarea generatie de clienti, ci si in educarea generatiei actuale de clienti.”

Clare Woodcraft, membru al Centrului pentru Filantropie Strategica de la Universitatea din Cambridge, a spus ca eforturile filantropice ale oamenilor bogati au o „reputatie proasta”, deoarece industria este „prost inteleasa, prost executata si prost reglementata”.

„De multe ori, din pacate, se concentreaza prea mult pe pasiunea din spatele filantropiei si pe ideea de a se simti ei bine si nu pe nevoia reala”, a spus Woodcraft, care este consilier pentru cei superbogati.

„Filantropii sunt prea dornici sa intervina atunci cand cred ca ar putea fi nevoie, fara a avea efectiv informatiile.”

Ea a spus ca multi oameni bogati au vrut sa-si infiinteze propriile fundatii care sa se ocupe de educatie sau de sanatate fara a verifica daca exista o nevoie sau un program caritabil sau finantat de guvern care se coupa de aceasta problema.

„Inca vad prea des fundatii de familie care vin la mine si spun: `Vrem sa facem educatie, vrem sa infiintam o fundatie si vrem sa o facem pe piata X`”, a spus ea.

In aceste cazuri, daca va intreba care sunt motivele, cel mai probabil vor raspunde ca „Nu conteaza. Sa obtinem doar cateva castiguri rapide, sa bagam banii acolo”.

„Aceasta este provocarea. Trebuie sa facem un pas inapoi si sa avem o metodologie clara pentru investirea capitalului filantropic, pentru ca asa veti maximiza impactul si, prin urmare, veti atenua unele dintre riscurile de prejudiciere a reputatiei.”

Foto: ro.depositphotos.com

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Surse: Ciolacu merge la Erdogan cu o propunere halucinanta, romanii sa intre doar cu buletinul in Turcia. Ar insemna ca si turcii sa intre doar cu buletinul intr-o tara UE

Premierul Marcel Ciolacu intentioneaza sa ii propuna presedintelui Turciei, Recep Erdogan, ca romanii sa poata…

7 ore ago

Constanta: Un copil de 9 ani a cazut intr-o fantana fara apa. Doi adulti au incercat sa-l scoata si nu au mai putut iesi nici ei. Pompierii i-au salvat pe toti trei

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au intervenit, luni, in localitatea Mireasa din judetul Constanta, unde…

7 ore ago

Donald Tusk: Noua persoane arestate sub suspiciunea de sabotaj in numele serviciilor de informatii ruse

Premierul polonez Donald Tusk a declarat ca noua persoane au fost arestate sub suspiciunea de…

7 ore ago

706 de persoane cu numele Kyle s-au reunit in Texas. Nu a fost suficient pentru un record mondial

O incercare a orasului Kyle, Texas, de a dobori recordul mondial pentru cea mai mare…

7 ore ago

SUA spun ca Iranul a cerut ajutor dupa accidentul de elicopter in care a murit presedintele tarii, Ebrahim Raisi. Alegeri pe 28 iunie

Autoritatile iraniene au convenit sa organizeze alegerile prezidentiale pe 28 iunie, dupa moartea presedintelui Ebrahim…

8 ore ago

Campionatul european de surf pentru blanosi si tovarasii lor umani

Zeci de surferi cu blana si tovarasii lor umani au venit pe o plaja din…

8 ore ago