Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), Mihai Daraban, care detine 10,38% din actiunile SC Global Defense Logistics SRL, sustine ca nu este implicat in niciun fel intr-un eventual dosar de coruptie, dupa ce DNA a anuntat sambata ca firma si doi reprezentanti ai acesteia sunt urmariti penal pentru dare de mita.
‘Pentru inceput, doresc sa fac precizarea nu exista niciun fel de implicare a mea intr-un eventual dosar de coruptie, fapt relevat si de comunicatul DNA care nu face nicio referire la numele meu. Sunt actionar al firmei Global Defense Logistics SRL, cu o participatie de 10,38%, dar nu detin functii de conducere si nici administrative remunerate. De asemenea, GDL este contractorul navelor NATO, pe de o parte, si al US Navy pe de alta parte inca din 2016. GDL nu are niciun fel de contract sau alta legatura cu baza militara de la Mihail Kogalniceanu, neavand niciun fel de activitate legata de aceasta’, a precizat Daraban intr-un comunicat transmis Agerpres.
Potrivit acestuia, in urma licitatiilor internationale castigate, compania GDL lucreaza cu peste 50 de subagenti, raspanditi in intreaga lume astfel ca este extrem de greu ca GDL sa poata raspunde/garanta pentru probitatea si corectitudinea fiecarui subagent in relatia cu navele pe care le deservesc in mod direct.
‘Ancheta in curs releva faptul ca un angajat strain al unuia dintre cei 50 de subagenti se presupune ca a comis fapte penale in detrimentul entitatilor militare care au contractat serviciile respective, in numele GDL. Resping orice astfel de comportament si imi exprim speranta ca situatia va fi lamurita in cel mai scurt timp posibil’, a subliniat presedintele CCIR.
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat, sambata, ca in dosarul derulat in colaborare cu investigatori din SUA, de la Departamentul Apararii – Serviciul de Investigatii Penale al Apararii (DCIS) si Serviciul Naval de Investigatii Penale (NCIS), s-a dispus urmarirea penala pentru infractiunea de dare de mita in cazul firmei SC Global Defense Logistics SRL, precum si al doi reprezentanti ai acesteia, dintre care unul este cetatean grec.
Procurorii au efectuat, vineri, perchezitii in Capitala si in judetul Constanta intr-un dosar in care sunt investigate infractiuni de coruptie asupra unor functionari din cadrul unei organizatii internationale, a informat Directia Nationala Anticoruptie.