Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că pleacă din viața politică odată cu expirarea mandatului actual al Guvernului. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Recean a precizat că va refuza și mandatul de deputat, alegând să revină în mediul de afaceri, și a subliniat că următorul Guvern ar trebui „să se concentreze pe creșterea economică a țării”.
La rândul său, Igor Grosu a mulțumit premierului pentru activitate și a anunțat că PAS va propune un nou candidat la funcția de prim-ministru după validarea alegerilor parlamentare.
„A fost o perioadă foarte complicată pentru noi, pentru întreaga țară. Am trecut prin mai multe provocări, în care un stat străin a intervenit asupra proceselor noastre democratice, alături de grupări criminale susținute de acest stat străin, și la acest atac noi am rezistat, pentru că cetățenii noștri își doresc să trăiască într-o societate democratică, iubesc libertatea și nu au permis nimănui să intervină în procesele noastre democratice. Au fost câteva ierni foarte dificile cărora a trebuit să le facem față, cu un război la hotar”, a declarat Grosu.
În mesajul său de rămas-bun, Dorin Recean a mulțumit președintei Maia Sandu și colegilor din PAS pentru încredere: „Nu am intenționat să fiu sau să rămân în politică. Mandatul meu se termină odată cu actualul Guvern. Nu voi continua în viața publică, ci îmi voi urma drumul profesional.”
Pe 16 octombrie, Curtea Constituțională urmează să decidă dacă validează rezultatele alegerilor parlamentare. În cazul confirmării, Maia Sandu va convoca noul Parlament și va desemna un nou premier.
Maia sandu a transmis un mesaj de recunoștință: „Mulțumesc, Dorin, pentru că ai condus Guvernul într-o perioadă dificilă. Ai contribuit la consolidarea instituțiilor statului și la avansarea integrării europene.”
Guvernul condus de Dorin Recean a fost învestit pe 16 februarie 2023. Înainte de a deveni premier, el a fost consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.