Surpriza, nici Germania nu vrea cote de refugiati afgani: „Nu cred ca ar fi foarte inteligent sa incepem sa vorbim despre numere aici, pentru ca numerele declanseaza ceva”

externe

Ministrul german de interne, Horst Seehofer, s-a pronuntat marti impotriva indicarii unui numar precis de refugiati care sa fie preluati din Afganistan, de teama crearii unui ‘factor de atractie’, transmite dpa, citata de Agerpres.

‘Nu cred ca ar fi foarte inteligent sa incepem sa vorbim despre numere aici, pentru ca numerele declanseaza ceva’, le-a spus Seehofer reporterilor inainte de reuniunea cu omologii sai din Uniunea Europeana.

Seful diplomatiei din Luxemburg, Jean Asselborn, care este si ministru al imigratiei, ameninta cu blocarea unei declaratii comune a UE cu privire la criza afgana daca textul nu va contine o asumare mai puternica de protejare a celor mai vulnerabili.

Asselborn, care reprezinta una din cele mai mici tari din UE, a spus ca ar fi sprijinit o cota colectiva de refugiati a UE, dar a recunoscut ca aceasta nu este posibila.

‘Uniunea Europeana este construita pe valori’, a declarat el pentru presa. Primul obiectiv al blocului comunitar in acest moment nu ar trebui sa fie ‘sa intareasca granitele si sa organizeze returnari’, ci sa le ofere speranta persoanelor vulnerabile, a subliniat el.

In opinia lui Seehofer, Asselborn ar trebui sa tina mai mult cont de interesele statelor mari din UE care sunt, in realitate, cele care preiau cei mai multi refugiati.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: