SURSE 15 parlamentari PNL se pregătesc să trădeze pentru PSD. Primarul Capitalei: ”Dragoste cu sila nu se poate”

SURSE 15 parlamentari PNL se pregătesc să trădeze pentru PSD. Primarul Capitalei Dragoste cu sila nu se poate
Surse citate de Antena 3 au anunțat că 15 parlamentari PNL s-ar pregăti de trădare, în contextul în care PSD ia în calcul să formeze un guvern minoritar alături de UDMR. Guvernul ar urma să fie susținut în Parlament și de traseiștii de la POT, SOS și AUR care au format PACE.

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a declarat că nu crede într-o ruptură majoră în interiorul partidului, după apariția informațiilor privind existența unui grup de parlamentari liberali care s-ar putea delimita de deciziile conducerii.

Ciucu a spus, joi seară, la Antena 3, că membrii care nu mai sunt de acord cu linia partidului sunt liberi să plece, inclusiv către PSD.

Întrebat despre posibilitatea ca aproximativ 15 parlamentari liberali să facă „notă discordantă” față de linia oficială a PNL, Ciprian Ciucu a spus că nu se așteaptă la formarea unui grup separat în interiorul formațiunii.

„Asta nu cred. Nu cred că va fi un grup”, a afirmat Ciprian Ciucu.

Ciucu: Dacă vor să plece, sunt autonomi

Întrebat dacă Ilie Bolojan ia în calcul inclusiv scenariul unei rupturi în partid, Ciprian Ciucu a declarat că fiecare membru este responsabil pentru propriile decizii politice.

„Fiecare om este responsabil pentru deciziile pe care le ia. Dacă sunt colegi de-ai mei care și-au dorit să plece din partidul nostru, sunt autonomi. E decizia lor. Nu poți să îi oprești. Ce poți să faci? Evident că nu ne dorim să slăbim partidul”, a declarat Ciprian Ciucu.

Prim-vicepreședintele PNL a adăugat că liberalii care nu se mai regăsesc în actuala conducere sau în direcția partidului pot alege alt drum politic.

„Dar dacă vor să plece și nu se mai regăsesc în actuala conducere, nu se mai regăsesc cu Partidul Național Liberal, le e mai bine lângă Partidul Social Democrat, drum bun. Dragoste cu sila nu se poate”, a spus Ciucu.

Ciucu: După vot, trebuie să respecți decizia partidului

Ciprian Ciucu a afirmat că orice membru al PNL care susține o direcție diferită de cea votată în partid se plasează în afara deciziei formațiunii.

„Dacă zice că vrea la guvernare cu PSD, sau oricine spune acest lucru, se află în afara deciziei partidului”, a declarat acesta.

El a explicat că dezbaterea internă trebuie purtată înaintea votului, prin mecanismele statutare, dar că, după adoptarea unei decizii, aceasta trebuie respectată de toți membrii partidului.

„Eu am învățat un lucru și au fost multe, multe momente în care n-am fost de acord cu decizia partidului meu. Dar am învățat un lucru. Cât timp ești într-un partid, te bați în interiorul partidului să îi impui o decizie la vot prin mecanismele statutare, dar după ce s-a votat, chiar dacă nu îți convine, urmezi decizia partidului, că de-aia e partid. Urmezi decizia”, a spus Ciprian Ciucu.

Prim-vicepreședintele PNL a spus că această regulă trebuie respectată de toți membrii formațiunii.

„Acest lucru trebuie să se întâmple cu toți membrii noștri. Dacă are altcineva altă opinie, nu este în regulă. Pentru că au fost prea multe situații în care n-am fost de acord cu decizia partidului meu, dar tocmai pentru că aveam două opțiuni, să îmi dezamăgesc propriul partid sau să-i respect decizia. Fiecare dintre noi, când luăm astfel de poziții, trebuie să ne gândim la acest lucru”, a mai spus Ciprian Ciucu.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Sute de ultraortodocși au protestat în Ierusalim și Beit Shemesh față de arestarea unor persoane care au evitat recrutarea, la câteva zile după ce un grup de bărbați haredi a atacat casa adjunctului șefului Curții Supreme, Noam Sohlberg. Poliția spune că protestatarii au încercat să se apropie de secția de poliție din Complexul Rus din […]
Problemele premierului israelian Benjamin Netanyahu par să se intensifice, deoarece un nou sondaj sugerează că blocul partidelor sioniste care nu sunt aliniate cu premierul ar putea forma o majoritate dacă alegerile ar avea loc astăzi. Sondajul a fost publicat joi de site-ul soră al The Times of Israel, Zman Yisrael. Sondajele reflectă influența politică crescândă […]
În medicina modernă, inflamația nu mai este privită doar ca un răspuns local la o infecție sau la o leziune, ci ca un mecanism complex, sistemic, implicat în majoritatea bolilor cronice. De la diabet zaharat de tip 2 și steatoză hepatică până la ateroscleroză și sindrom metabolic, inflamația joacă un rol central, adesea silențios, dar […]
O persoană a murit și alte patru au fost rănite după ce o barcă de pescuit sub pavilion turcesc a fost atacată în Marea Neagră, la vest de Peninsula Crimeea, potrivit Daily Sabah. Nava, identificată drept DURU 67, opera în largul orașului Sevastopol când a suferit avarii în timpul atacului din 5 iunie și s-a […]
Mii de oameni din sudul Libanului și-au părăsit locuințele după ce Israelul a emis ordine de evacuare forțată pentru nouă sate, înainte de atacurile care au ucis șase persoane vineri. Sute de familii au părăsit Anqoun, un sat care găzduiește cel puțin 2.500 de persoane strămutate, după ce armata israeliană a declarat că va acționa […]