Surse: Cine va fi noul Avocat al Poporului. Renate Weber este azi data afara din functie

politica

UDMR ar urma sa propuna Avocatul Poporului in cazul revocarii lui Renate Weber, dupa ce liderii coalitiei au ajuns la un acord pe aceasta tema, au declarat pentru News.ro surse politice.

Conform surselor citate, favorit este Fabian Gyula, lector la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

UDMR a avansat inca de la jumatatea lunii mai, in discutiile din coalitie de guvernare, numele lui Fábián Gyula pentru acest post.

Ludovic Orban, Dan Barna si Kelemen Hunor au dorit o varianta neutra pentru functia de avocat al poporului.

Fábián Gyula este absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si preda in cadrul Facultatii de Drept a Universitatii. El a fost si procuror la Parchetul Curtii de Apel Cluj.

Presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, a anuntat miercuri ca a fost convocat plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului pentru a se dezbate revocarea lui Renate Weber din functia de avocat al poporului.

Conform Legii de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului, mandatul Avocatului Poporului inceteaza inainte de termen in caz de demisie, revocare din functie, incompatibilitate cu alte functii publice sau private, imposibilitate de a-si indeplini atributiile mai mult de 90 de zile, constatata prin examen medical de specialitate, ori in caz de deces.

Revocarea din functie a Avocatului Poporului, ca urmare a incalcarii Constitutiei si a legilor, se face de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor prezenti, la propunerea birourilor permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor doua Camere ale Parlamentului.

Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, a fost numita in functie in iulie 2019.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: