Surse: Cristian Diaconescu preia conducerea PMP. Primul obiectiv: ruperea tuturor aliantelor cu PSD din teritoriu

politica

Cristian Diaconescu urmeaza sa fie ales presedinte al PMP la congresul de samnbata, 6 martie, al partidului, anunta surse citate de Newsweek Romania.

Diaconescu il avea drept contracandidat pe Mihail Neamtu, insa acesta s-a retras. Eugen Tomac a demisionat din functia de presedinte imediat dupa ce PMP a ratat intrarea in Parlament.

Diaconescu are un obiectiv urgent, precizeaza Newsweek: sa rupa orice alianta informala formata la nivel local intre PMP si PSD, dupa alegerile locale. Una din tintele lui Diaconescu se afla in Mehedinti. Acolo, potrivit presei locale, PMP a trecut in curtea PSD (dupa ce a batut la poarta USRPLUS, dar au fost refuzati, spun aceleasi surse). Ion Cupa, vicepresedintele PMP si fost presedinte al PMP Mehedinti, a devenit, dupa parlamentare, consilier al deputatului PSD Steluta Cataniciu, iar sotia acestuia, Ramona Cupa, a fost aleasa vicepresedinte al Consiliului Judetean Mehedinti chiar cu ajutorul social-democratilor.

„In acest moment, Partidul Miscarea Populara are nevoie de o conducere legitima, decisa prin Congres, care urmeaza sa ia deciziile corespunzatoare mandatului unei formatiuni conservatoare, care isi va continua calea europeana. Ne vom mentine principiile si valorile, in care credem cu tarie.

Intram intr-o perioada de consolidare, de recalibrare, fara a insemna nici macar o clipa de abandonare. Aliantele politice inseamna angajament, care presupune decizii luate in comun, daca acestea sunt necesare.

Eu am convingerea ca, acum, PMP are ocazia de a desavarsi politicile sale crestin-democrate, de sustinere a valorilor fundamentale. Avem un drum lung inainte”, a declarat Cristian Diaconescu.

Avocat, profesor de drept international si diplomat, Diaconescu a fost pe rand ministru al Justitiei (2004), ministru de Externe in mai multe guverne (2008-2009 si in 2012), apoi a devenit consilier prezidential si sef al Cancelariei Presedintelui Romaniei (pana in aprilie 2014).

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: