Surse: Fostul sef al SRI, Eduard Hellvig, ar fi interesat ca Sebastian Burduja sa ia locul lui Cirstoiu in cursa pentru Primaria Capitalei. Rolul lui Dan Voiculescu

politica

Sebastian Burduja

Surse politice de nivel inalt au declarat pentru aktual24.ro ca fostul sef al SRI, Eduard Hellvig, isi doreste ca Sebastian Burduja sa fie desemnat candidat al aliantei PSD-PNL, in locul lui Catalin Cirstoiu, in cursa pentru Primaria Capitalei.

Sursele au mentionat ca o parte dintre atacurile la adresa lui Cirstoiu, promovate puternic si de Antena 3, sunt sustinute de un „grup de interese” din care fac parte fosti membri influenti ai serviciilor secrete, printre care s-ar afla si Eduard Hellvig.

Hellvig s-a remarcat deja drept un critic al desemnarii lui Cirstoiu pentru Primaria Capitalei in conditiile in care s-a ferit sa aiba alte pozitii publice pe subiecte politice.

Pe 22 martie, fostul sef al SRI declara despre Cirstoiu: „Din rundele de negocieri care ne-au pictat televizoarele cateva saptamani la rand a rezultat un candidat comun bun de pus in muzeul concordiei depline. Nu sperie si nu deoache pe nimeni. Ni se propune un ‘independent’ scos din joben ca sa ne salveze aparent de agonia dubiilor ideologice.”

De altfel, sursele sustin ca Hellvig i-ar fi cerut lui Marcel Ciolacu inca de acum cateva saptamani sa-l promoveze candidat comun pe Burduja Jr. in locul lui Cirstoiu, dar seful PSD a refuzat. In acest moment, presiunile asupra lui Ciolacu pentru a-l sprijini pe Sebastian Burduja sunt tot mai intense, sursele mentionand ca singurul care-l sustine neconditionat pe Cirstoiu ar fi Nicolae Ciuca.

La capatul acestui complicat fir de intrigi si interese s-ar afla insa tot „facatorul de premieri” Dan Voiculescu, care nu-l doreste pe Cirstoiu candidat comun al coalitiei de guvernare. De altfel, Eduard Hellvig a intrat in politica mare in 2003, ca membru al Partidului Umanist Roman (PUR, devenit apoi PC), condus de Dan Voiculescu, iar abia in 2008 s-a inscris in PNL, sub presedintia lui Crin Antonescu, un alt apropiat al mogulului de la Antene.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: