Surse: Gata cu haosul din Bucuresti, Traian Berbeceanu va fi noul prefect al Capitalei

news

Actualul prefect al Capitalei, Gheorghe Cojanu, urmeaza sa fie demis de premierul Orban, anunta surse oficiale. Cel mai probabil, noul prefect va fi Traian Berbeceanu.

Traian Berbeceanu este acum sef de cabinet al ministrului de Interne, Marcel Vela.

Presedintele Klaus Iohannis a criticat dur, luni,  comportamentul actualului prefect.

„Este de neinteles, ca, desi am vazut o crestere a numarului de infectare la nivelul Capitalei, si era evident ca aceasta tendinta va continua, nu a existat un plan coerent, comunicat in termeni clari, astfel incat populatia sa fie pregatita si sa stie la ce sa se astepte. Atitudinea prefectului si modul in care a actionat sunt inacceptabile si nu trebuie sa ramana fara urmari”, a spus seful statului intr-o conferinta de presa, la Palatul Cotroceni.

Intrebat ce inseamna ca atitudinea prefectului „nu trebuie sa ramana fara urmari”, Iohannis a afirmat: „Asta ramane de vazut in detaliu, dar lucrurile nu pot continua asa”.

„Oamenii au dreptul sa fie preveniti, au dreptul sa fie informati, au dreptul sa fie luati in serios si au tot dreptul sa primeasca toate informatiile in timp util, ca sa se poata pregati pentru scenariu”, a subliniat seful statului.

Presedintele a vorbit de situatia familiilor cu copii scolari.

„Nu cred ca familiile din Bucuresti care au copii la scoala au fost foarte incantate sa afle duminica seara ca pana marti trebuie sa isi caute o solutie pentru ca nu se va mai tine scoala decat online”, a spus Iohannis.

Iohannis a apreciat ca „astfel de lucruri trebuie obligatoriu prevenite si faptul ca autoritatile locale au primit sarcina sa implementeze masurile atunci cand se ajunge la un anumit nivel aduce cu sine, evident si obligatia de a informa in timp util populatia si despre ce se intampla si despre ce este posibil sa se intample peste cateva zile”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: