Surse multiple: PSD vrea sa-l retraga pe Cirstoiu si sa il sustina pe Piedone. Primarul Sectorului 5: „Ciolacu este cel mai bun prieten al meu din politica”

politica

G4Media si stiripesurse.ro, acesta din urma fiind un site foarte apropiat de conducerea PSD, au anuntat luni ca liderii PSD discuta despre retragerea lui Catalin Cirstoiu din cursa pentru Primaria Capitalei din cauza „performantelor slabe”. PSD ar lua in calcul sa il sustina pe Cristian Popescu Piedone.

„Pe langa lipsa de notorietate a lui Cirstoiu, campania de imagine a fost criticata mai ales in mediul online, imaginile cu medicul Cirstoiu la metrou sau pregatind la cantina spitalului mancarea pacientilor facand furori. In plus, nici scandalul privind activitatea la clinica familiei nu a fost de natura sa creasca scorul directorului Spitalului Universitar.

Pozitia sefului PSD este cu atat mai ingrata cu cat acesta l-a ironizat in mod repetat pe presedintele PUSL, Cristian Popescu Piedone, iar eventuala retragere a lui Catalin Cirstoiu, sub presiunea sondajelor de opinie si a criticilor publice ar conduce la asteptata sustinere a celor doua partide pentru cel mai bine plasat in sondaje”, a scris stiripesurse.ro.

Sotia patronului acestui site, Iosif Buble, este deputata PSD Diana Tusa. Aceasta face parte din biroul de comunicare al PSD, unde se stabilesc strategiile de imagine.

„PSD discuta in aceasta dimineata despre retragerea medicului Catalin Cirstoiu din cursa pentru Primaria Capitalei, urmand ca o decizie sa fie luata in cursul zilei de azi”, au declarat si pentru G4Media.ro mai multe surse din coalitie. „Potrivit acestora, au existat discutii aprinse in coalitie din cauza performantei slabe in sondaje a candidatului sustinut de PSD si PNL”.

In cazul retragerii lui Cirstoiu, una dintre variante ar fi sustinerea candidaturii lui Cristian Popescu Piedone, intrat in cursa pentru Bucuresti din partea partidului fondat de Dan Voiculescu.

Cristian Popescu Piedone, candidat la Primaria Generala, a declarat in urma cu mai putin de cinci luni, ca „cel mai bun prieten al meu din politica este Marcel Ciolacu”. Ciolacu sustine ca este alaturi de candidatul Catalin Cirstoiu, insa PSD a desemnat drept candidat la Primaria Sectorului 5 un anonim pentru a nu-i ridica probleme in alegeri fiului lui Piedone, Vlad Popescu Piedone, care este lasat urmas de tatal sau sa conduca primaria.

„Cel mai bun prieten al tau din politica este…”, a fost intrebat Piedone de nasul sau, Catalin Maruta.

„Marcel Ciolacu”, a raspuns Piedone in timp ce sorbea dintr-un pahar de vin.

Reamintim ca fiul lui Piedone, Vlad Popescu Piedone, este deputat PSD. De altfel, PSD a desemnat la Primaria Sectorului 5 un candidat total necunoscut tocmai pentru a nu-i pune probleme lui Vlad Popescu Piedone in campania electorala.

Citeste si: Blat oficializat Piedone-PSD. Piedone anunta ca il sustine pe candidatul PSD la Primaria Sectorului 2: „Este cunostinta mea personala”

Cristian Popescu Piedone a anuntat, recent, la Antena 3, ca il sustine pe candidatul PSD la Primaria Sectorului 2, Rares Hopinca. Cunoscut si ca „nepotul lui Ciolacu”, Hopinca este un apropiat al lui Marcel Ciolacu.

„Vreau sa fac un anunt in premiera la dumneavoastra. Partidul Umanist Social Liberal din Romania nu depune lista cu candidat la Primaria Sectorului 2 ci il sustine pe domnul prefect Rares Opinca la functia de primar.

PUSL va depune doar liste de consilieri. Este politica PUSL avand in vedere tineretea, experienta, cunostinta mea personala, interactivitate cu domnul prefect in functie Rares Opinca, viitorul primar al Sectorului 2, cel care il lipsa mea a tinut primaria ca citymanager. Nu ma intereseaza formatiunea lui. Eu am ales ca presedinte al PUSL din Romania sa nu ii pun contracandidat, sa merg direct in consiliu”, a declarat Piedone.

Aflat in acelasi timp in studioul Antena 3, Rares Hopinca s-a declarat incantat.

„Ma surprinde extrem de placut pozitia domnului primar Piedone. Dansul stie ca ii apreciez munca. De altfel, cat am colaborat la Primaria Sectorului 5 a existat continuitate de proiecte atat cand am preluat eu proiectele domnului Piedone, cat si ulterior cand le-a reluat dupa mandatul meu de citymanager”, a spus Rares Hopinca.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: