Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie desfăşoară, marţi, percheziţii la directorul unei firme şi la Grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, au declarat surse judiciare pentru aktual24.ro.
Potrivit aceloraşi surse, ancheta vizează fapte de corupţie, iar directorul firmei este suspectat că ar fi dat o mită în valoare de aproximativ 500.000 de euro pentru a scăpa de insolvență.
”Rădulescu Cristian este suspectat de dare de mită, 500 de mii de euro, către un practician în insolvență, pentru obținerea unui imobil situat pe bulevardul Lacul Tei, al unei societăți aflate în procedura de concordat preventiv din grupul Grampet”, au precizat sursele.
Percheziţiile sunt efectuate de procurorii Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul unui dosar penal aflat în curs de instrumentare.
Până la acest moment, reprezentanţii DNA nu au făcut declaraţii oficiale cu privire la acest caz.
Grampet Group a fost înfiinţat în 1999 şi, în peste 25 de ani de activitate, a devenit cel mai mare transportator feroviar privat de marfă cu capital românesc, desfăşurând activităţi integrate care includ transportul feroviar de marfă, servicii logistice, construcţia, reparaţia şi modernizarea materialului rulant, producţia de componente pentru vagoane şi locomotive, precum şi servicii IT pentru operatori feroviari.
Compania de bază a grupului este Grup Feroviar Român (GFR), cel mai reprezentativ operator feroviar de marfă din România, cu o cotă semnificativă pe piaţa internă, parte dintr-o structură de zeci de companii active în transport şi logistică.
Grampet şi companiile din cadrul său îşi desfăşoară activitatea nu doar în România, ci şi în alte state din regiune, inclusiv Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Austria, Slovacia, Croaţia, Serbia, Grecia şi Slovenia, fiind un actor regional în infrastructura şi transportul feroviar.
Omul de afaceri Gruia Stoica este fondatorul şi preşedintele grupului.