UPDATE Stănescu va fi debarcat la congresul PSD, Claudiu Manda devine noul secretar general/ Ce a stabilit PSD privind alegerile din Capitală/ Congresul PSD va fi pe 7 noiembrie

UPDATE Stănescu va fi debarcat la congresul PSD Claudiu Manda devine noul secretar general Ce a stabilit PSD privind alegerile din Capitală Congresul PSD va fi pe 7 noiembrie

Europarlamentarul Claudiu Manda, soțul Olguței Vasilescu, va fi noul secretar general al PSD în urma congresului, au declarat surse din PSD pentru aktual24.ro. Marcel Ciolacu a anunțat deja că Sorin Grindeanu va fi ales președinte.

UPDATE Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie.

”Manda va fi secretar general”, au declarat sursele. Nu este clar deocamdată ce poziție va ocupa în continuare actualul secretar general, Paul Stănescu, a cărui influență și putere în cadrul PSD era uriașă.

În privința alegerilor din București, sursele au menționat că liderii PSD ”așteaptă să vadă cu cine vine PNL”.

”Pe alegeri în București nu avem data alegerilor dacă nu mergem separat. Deci vor fi alegeri numai dacă PSD, PNL și USR mergem separat. Dar anul ăsta ‘pa’ alegeri”, au precizat sursele.

Lider PNL: ”Mi se pare inacceptabilă această urzeală a PSD, această întreagă șaradă bine regizată”

Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL și primar al Sectorului 6, și-a manifestat deschis, duminică, revolta față de modul în care PSD ”urzește” pentru a bloca alegerile din Capitală. Postarea lui Ciucu este extrem de dură la adresa PSD.

”Înțeleg că mâine nu avem o întâlnire a partidelor din Coaliție, așa cum am agreat săptămâna trecută.

În această situație, cel mai probabil, sub amenințarea directă a ruperii Coaliției de către PSD, alegerile pentru București vor fi amânate pentru primavară. Asta dacă PSD va mai dori să mai avem un primar ales, cu legitimitatea populației, în Capitala României.

Mi se pare inacceptabilă această urzeală, această întreagă șaradă bine regizată, care a indus ideea că organizarea de alegeri într-o democrație este ceva negociabil, ceva decis politic.

Nu! Într-o democrație alegerile trebuie să fie predictibile! Nu trebuie organizate doar când îi convine unuia sau altuia. Legea este clară: in X zile de la vacantare, trebuie organizate alegeri. Adică de ce să mai respectăm legea cu alegerile din patru în patru ani, dacă pe această nu o respectăm?

Nu spun acum acest lucru pentru că mă interesează să fiu eu primar general. Nu este despre asta. Nu vânez în general funcții (deși despre cele alese nu poate fi vorba despre vânătoare de funcții) și nu este despre intenția mea de a candida sau nu la Primăria Municipiului București. Și nu o să vorbesc acum nici despre legitimitatea unei astfel de candidaturi. Nu am început nicio campanie.

Spun ceea ce spun pentru că trebuie spus și trebuie să rămână măcar aceste cuvinte spuse. Pentru mine a trecut vremea alegerilor pragmatice, am cam demonstrat ce pot și cine sunt. Acum a venit vremea alegerilor principiale, simbolice, am de reconfirmat că am rămas cel care am fost dintotdeauna.

Avem nevoie de alegeri la București pentru că Bucureștiul și România au nevoie în acestă perioadă de un primar LEGITIM, de un simbol al democrației liberale! Mai ales în aceste vremuri tulburi, în care mulți primari ai capitalelor europene și ai marilor orașe rămân redute ale democrației liberale și ale pluripartitismului (arestați sau nu de președinți autoritari sau populiști).

Alegerile care nu vor mai exista de la București nu sunt despre mine, nu sunt despre vreun alt candidat mai mult sau mai puțin merituos sau legitim, sunt despre bucureșteni și despre români”, a scris Ciucu.

Guvernul nu a stabilit încă data alegerilor din Capitală.

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte.

Reclamanţii – Alexandru Pânişoară, Florin Alexandru Dumitrescu, Dan Podaru şi Asociaţia Dreptul Urbanismului – cer instanţei, în acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti, să oblige Guvernul să emită de îndată hotărârea privind organizarea alegerilor pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti.

”Mandatul interimar al viceprimarului a depăşit termenul legal, transformându-se într-o stare de fapt lipsită de legitimitate democratică”, argumentează ei, acuzând ”o tăcere administrativă care suspendă, în mod abuziv, exerciţiul unuia dintre cele mai sacre drepturi: acela de a alege şi de a fi ales”.

Comentarii

Citește mai departe

Grădinițele din Rusia devin un nou front al propagandei Kremlinului, după ce autoritățile au introdus un format educațional inedit și controversat: „muzeele operațiunii militare speciale”, dedicate războiului împotriva Ucrainei. Potrivit Centrului pentru Combaterea Dezinformării (CCD), conceptul a fost aprobat în cadrul Forumului All-Rus al Educației Preșcolare, organizat cu sprijinul Ministerului Educației al Federației Ruse. Noile […]
Criza economică din Statele Unite pare să se adâncească, chiar dacă indicatorii naționali încă arată o economie care se luptă cu ultimele resurse să evite o contracție oficială. Potrivit unei analize recente realizate de Mark Zandi, economist-șef la Moody’s Analytics, și citate de Daily Mail, 23 de state americane sunt deja în recesiune, în timp […]
O adolescentă de doar 13 ani a trăit momente de groază vineri seara, 14 noiembrie, în imobilul în care locuiește, în Sectorul 3 al Capitalei. Minora a fost agresată sexual și tâlhărită de un individ de aproximativ 50 de ani, care a blocat intenționat liftul între etaje pentru a-și pune în aplicare planul infracțional, transmite […]
Președintele american Donald Trump a declarat duminică seara că este în favoarea unui vot în Camera Reprezentanților care ar permite publicarea dosarelor referitoare la infractorul sexual Jeffrey Epstein. Această declarație marchează o schimbare notabilă de poziție, după ce până de curând liderul de la Casa Albă s-a opus public unei astfel de inițiative, potrivit agenției […]
Statele Unite au efectuat weekendul trecut un nou atac asupra unei ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în estul Oceanului Pacific, incident soldat cu moartea a trei persoane, a anunțat duminică seara Pentagonul. Lovitura face parte dintr-o campanie militară mai amplă lansată de SUA în ultimele luni, având ca obiectiv distrugerea rețelelor maritime implicate în […]