Surse: Traian Basescu s-a decis, nu da inapoi la alegerile din decembrie. Unde va candida

politica

Liderul PMP Traian Basescu va ocupa primul loc pe lista PMP Bucuresti pentru Senat, iar Eugen Tomac, presedintele executiv al PMP, va fi primul pe lista pentru Camera Deputatilor, potrivit unor surse citate de news.ro.

Listele pentru alegerile parlamentare nu au fost inca finalizate si este posibil sa mai existe modificari, spun sursele din PMP. Fostul presedinte Traian Basescu a declarat ca cel mai probabil va candida la alegerile parlamentare din acest an, insa inainte de a-si anunta public candidatura asteapta rezultatele unei cercetari sociologice.

”Foarte probabil voi candida, ceea ce nu inseama ca inainte de a anunta public candidatura nu se va termina studiul sociologic pe care il avem in lucru, sa vedem daca sunt util sau nu partidului. Partidul spune ca as fi util, dar eu vreaa sa ma conving si stiintific. Pe de alta parte, experienta pe care am acumulat-o experienta poate fi utila Romaniei”, a declarat Traian Basescu, potrivit B1 TV.

Intrebat daca l-au afectat disputele politice din ultima perioada, Basescu a raspuns: ”Categoric da, dar eu am fost in dispute publice extrem de dure de 12 ani. Nu sunt un politician nou. Singurul meu contraargument poate fi ca am o experienta uriasa, pot sa o folosesc in continuare. Am pacate, dar nu atatea desapre care se vorbeste. Pacate politice am, dar niciunul nu ramane neexplicat, adica am fost intr-o situatie sau in alta”.

Referitor la faptul ca oamenii isi doresc sa vada politicieni noi, fostul presedinte a spus: ”Va dau un exemplu, chiar din experienta alegerilor locale. Am tinut cont de aceasta poveste cu oameni noi, am scos oameni noi in 90% din localitatile unde am avut candidati. Oamenii noi, desi unele aveau organizatii destul de puternice au luat 1 si 2 procente. Romanii se indreapta catre oameni macar relativ cunoscuti, asta e explicatia mea, nu am alta. Ideea este sa candidez. Vom vedea insa in doua zile ce ne arata si o cercetare sociologica”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: