Suveranismul, acest pesedism reciclat

Suveranismul acest pesedism reciclat
Una dintre problemele mișcării extremist-populiste cunoscute sub numele de „suveranism” este că este alcătuită din oameni care fie au fost în PSD, fie au avut legături extrem de strânse cu acesta. Acum ei se prezintă drept „oameni noi” care „luptă cu Sistemul”. Desigur, Sistemul este reprezentat cel mai bine de PSD, partidul care a dominat viața politică românească după 1989, indiferent de cum s-a numit.

Anca Alexandrescu, candidata AUR pentru Primăria Capitalei, a făcut parte din cercurile de putere ale PSD, intermitent, pentru aproape 2 decenii. A fost consiliera premierilor Adrian Năstase, Victor Ponta și Viorica Dăncilă, precum și o foarte strânsă colaboratoare a lui Liviu Dragnea, cel care a condus PSD din 2015 până în ziua în care a mers direct la pușcărie, în mai 2019. În aceste perioade s-au desfășurat unele dintre cele mai mari operațiuni de corupție văzute de statul român și au fost perioade văzute drept vârfuri ale influenței baronilor locali.

Călin Georgescu, liderul simbolic al mișcării extremiste, fie că a avut sau nu carnet de partid, a fost un apropiat al PSD pentru mulți ani. Consilier al ministrului de Externe Mircea Geoană în guvernarea PSD din 2000-2004, apoi director în același minister. Ulterior, Georgescu a îndeplinit funcția de director executiv al Institutului de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare, o entitate de stat descrisă adeseori ca un institut-fantomă, o sinecură primită cu sprijinul PSD. Conform presei, principalul lucru prin care se remarca acest institut era comandare de sondaje pentru PSD, al cărui președinte era Mircea Geoană, ajuns lider al social-democraților.

El are încă nostalgia PSD și vorbește despre „un PSD reformat ca pe vremuri”.

Petrișor Peiu, propunerea de premier a AUR, a fost consilier al premierului PSD din perioada 2000-2004, Adrian Năstase, subsecretar de stat și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine. Foarte recent, el îi lua apărarea acestuia și îl considera „cel mai bun premier pe care l-a avut România”.

„Îmi pare rău, domnilor și doamnelor de la PSD, că ați stat în bancă și ați aplaudat când acești oameni care n-au realizat nici a 10-a parte în viață din cât a realizat Adrian Năstase, n-ați avut curaj să-i luați apărarea. Să vă fie rușine! Adrian Năstase este considerat și de dușmanii săi cel mai bun premier al României. Să vă fie rușine că ați acceptat asta”, a spus Peiu la dezbaterea unei moțiuni simple împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruță.

Lista „suveraniștilor” care provin din PSD, dar și din PNL sau ALDE, este mult mai lungă și include de la miniștri și consilieri în guvernele PSD (Ilan Laufer, Ramona Bruynssels) la o lungă serie de foști parlamentari și aleși locali ex-PSD. „Luați-i pe toți, nu contează cât sunt de escroci”, a fost înregistrat liderul AUR, George Simion, spunând.

AUR este, în bună parte, un partid construit cu cadre venite de la PSD sau de la alte partide. Ca și POT sau SOS de altfel.

Dar își spun „antisistem”.

Comments are closed.

Citește mai departe

O pată de produse petroliere cu o suprafață de aproximativ 25 de kilometri pătrați s-a format în Marea Neagră, în apropierea coastelor Rusiei, după incendiul izbucnit la bordul petrolierului Aframax Rio, atacat marți, 6 octombrie, în largul orașului Soci. Potrivit organizației Greenpeace, care a analizat imagini din satelit, suprafața zonei afectate s-a triplat în numai […]
Omul de afaceri Viorel Cataramă consideră că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru reprezintă o încercare de a amâna rezolvarea crizei politice și susține că noul Executiv nu va obține votul Parlamentului. Într-un interviu acordat publicației Replica de Constanța, Cataramă a lansat acuzații dure la adresa actualei clase politice, dar mai ales a […]
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, avertizează că organizarea unor alegeri parlamentare anticipate nu ar rezolva actuala criză politică, ci ar putea duce la formarea unui guvern în jurul AUR, partid care ar obține aproximativ 38-40% din voturi, potrivit estimărilor sale. Liderul Uniunii consideră că România are nevoie de un Executiv cu puteri depline și se declară […]
Un bărbat de 28 de ani, originar din Republica Dominicană, a fost împușcat joi, 8 octombrie, de un agent federal al Serviciului pentru Imigrație și Vamă al Statelor Unite (ICE), în timpul unei operațiuni desfășurate la New York. În autoturismul asupra căruia s-a tras se afla și un copil de cinci ani, care nu a […]
Rusia încearcă să își protejeze rafinăriile de petrol împotriva atacurilor cu drone ucrainene printr-o tehnologie utilizată încă din Primul Război Mondial: baloane de baraj care susțin plase metalice destinate interceptării aparatelor de zbor. Sistemul, aflat în faza de dezvoltare și testare, ar urma să fie instalat în apropierea infrastructurii energetice strategice, vizată tot mai frecvent […]