Anca Alexandrescu, principala propagandistă a AUR și fostă candidată AUR la Primăria Capitalei, a lansat un atac violent la adresa jurnalistei Emilia Șercan după ce aceasta a demonstrat că ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), și-a plagiat lucrarea de doctorat.
”Este o operațiune în stilul #rezist cu care ne-am obișnuit de ani de zile. De altfel, o să și arăt diseară faptul că pregăteau de foarte multă vreme acest lucru.
(…) Nu le-a ieșit cu așa-zisul documentar de la Recorder pentru că au încercat să creeze emoție pentru a pune mâna pe justiție, este foarte clar. Deci, se dorește capul lui Radu Marinescu pentru că incomodează în procedura de numire a șefilor Parchetelor, este foarte clar.
Nu le-a ieșit cu așa-zisul documentar Recorder, acum încearcă cu mâna acestei Emilia Șercan care de fiecare dată, în mod clar, a primit servite toate aceste lucruri, pentru că nu vedeți, sunt anumiți oameni…
Eu o întreb pe doamna Emilia Șercan pubic: Domnule, dar pe CV-ul domnului Moșteanu s-a uitat vreodată? Că dacă se uita din timp poate ne salva doamna Șercan și nu ne trezeam cu domnul Moșteanu la Apărare. Sau pe CV-ul altor USR-iști care și-au făcut facultățile la Biotera sau mai știu eu unde. Sau pe CV-ul lui madame Țoiu.
Ne spune că Nicușor Dan are un CV perfect și are performanțe. Uite, noi am trimis astăzi solicitare la Universitatea din Paris, unde zice domnul Nicușor Dan că și-a făcut doctoratul, să ne spună dacă diploma care circulă în online este reală. De ce să nu îl verifice și pe domnul Nicușor Dan? Adică, cum, după față? După prietenii? După antipatii sau cum? E o mizerie ordinară”, a declarat Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), a anunțat luni că în niciun caz nu va demisiona din funcție după ce jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că și-a plagiat teza de doctorat. El a menționat, în mod stupefiant, că nu va demisiona nici dacă premierul Bolojan îi va cere să plece.
Întrebat la Antena 3 dacă ar demisiona în cazul în care premierul îi va cere acest lucru, ministrul Justiției a spus „nu”.
El a afirmat că nu a discutat cu Ilie Bolojan și a precizat că „nu, evident că nu” va demisiona dacă premierul îi va cere acest lucru în urma scandalului legat de plagiat.
„Eu demisionez în condițiile în care exercițiile mandatului meu a revelat deficiențe manageriale, deficiențe în aplicarea programului de guveranre, când Parlamentul retrage încrederea Guvernului, fie mie ca ministru, fie Guvernului. Premierul are prerogativele sale și le poate exercita ca atare”, a spus Marinescu.
El a pretins că acuzațiile din articolul lui Șercan reprezintă un atac politic la persoana sa și a PSD.
„Nu este vorba de un plagiat. Eu dețin un verdict care este dat asupra tezei mele de doctorat de unicele organisme care sunt abilitate potrivit legii să stabilească conformitatea cu standardele etice și respectiv cu cele științifice și care e CNATDCU și respectiv comisia de doctorat.
Dacă cineva dorește, la aproape 20 de ani de la elaborarea acestei teze, să pună sub semnul întrebării aceste standarde eu consider că nu o poate face prin acuzații și speculații de multe ori contradictorii sau care sunt mai degrabă niște atacuri la persoană împotriva mea și trebuie să se pronunțe tot organismele prevăzute de lege și inclusiv o instanță de judecată. A acuza nu este sinonim cu a demonstra și cu certitudinea”, a spus Marinescu la Antena 3 CNN.
„Am remarcat însă în acest articol faptul că punctează o serie de calomnii la adresa mea care au mai fost răspândite în spațiul public cum că aș fi fost numit ministru prin nu știu ce fel de conjurație politică, că am apărat persoane pe care nici măcar nu le-am apărat, că am avut poziții anti-reformiste, care nu văd până la urmă ce legătură au cu o lucrare care se pretinde a fi una de rectitudine academică.
Mi-e greu să cred în coincidențe cât timp lucrarea mea de doctorat împlinește aproape 20 de ani, sunt persoană publică de foarte mult timp, sunt ministru de un an de zile și cu toate acestea după ce am declanșat o procedură publică foarte importantă de selecție a procurorilor șefi, după ce am argumentat public în contextul în care eram întrebat despre negocieri politice, că doresc să desfășor o procedură absolut obiectivă, imparțială, corectă, bazată pe meritul efectiv al persoanelor care candidează, să apară această acuzație împotriva mea fără să fiu consultat anterior decât printr-o discuție telefonică de câteva minute și cu caracter tendențios în condițiile în care nu există o validare instituțională a acestor acuzații, alegații făcute de o persoană fără studii în drept”, a mai spus Marinescu.
Radu Marinescu a speculat apoi că se încearcă îndepărtarea acestuia din funcția de ministru al Justiției.
„Din moment ce o spune chiar articolul respectiv, invocă în mod repetat că eu am declanșat o astfel de procedură, ce legătură are o astfel de mențiune cu o analiză pretins academică asupra unei lucrări științifice?
În contextul în care acolo se fac o serie de susțineri false cu privire la poziționarea mea publică, se sugerează că eu aș fi un fel de gropar al justiției, se susține că aș avea anumite poziționări politice care nu îi convin doamnei Șercan, eu pot aprecia că un astfel de demers are și caracteristica unei încercări de a fi îndepărtat din poziția publică, în contextul în care nu poți să acuzi de lipsă de integritate fără o fundamentare instituțională concretă.
Eu nu spun acest lucru mai mult decât în contextul în care am semnalat că sunt semne de întrebare cu privire la apariția unui astfel de articol denigrator la câteva zile după ce demarez o procedură, iar în articol se face referire despre faptul că această procedură este declanșată. Ce legătură are cu privire la o lucrare academică?
Sper să nu fie vorba de un astfel de demers ignobil de a se încerca îndepărtarea unui ministru pentru că a demarat o procedură pe care o dorește corectă”, a spus ministrul.
„E limpede e că ținta e PSD și că deranjează că există un ministru PSD al Justiției. Nu poți să nu te întrebi cum la trei zile de când ai declanșat procedura și ai respins public niște teze de negociere politică pe tema aceasta ești brusc atacat pentru o lucrare elaborată acum 20 de ani, după standardele de atunci, validată de CNATDCU, acuzațiile nu au suport instituțional, academic sau de altă natură decât niște interpretări care se pot face cu ușurință dacă jonglăm cu paginile”, a mai spus el.
PSD a reacționat extrem de violent, luni, după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat un articol în care îl acuză de plagiat ăe ministrul Justiției, Radu Marinescu. PSD susține că Șercan este ”ea însăși o impostoare și și-a plagiat propria lucrare de licență”.
„PSD îl susține fără rezerve pe ministrul Justiției Radu Marinescu și condamnă manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunțat că numirile șefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică.
Este în mod evident un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului. Dacă demersul ar fi fost de bună credință, acuzațiile la adresa ministrului ar fi fost formulate în momentul numirii sale la conducerea Ministerului Justiției, nu fix acum când a declanșat procedurile legale pentru numirea șefilor de parchete, afirmând că nu va permite imixtiuni politice!
Lucrarea sa de doctorat a fost deja validată de Comisia de doctorat și CNATDCU, care au considerat că textul a respectat normele academice și legislația în vigoare la acel moment. Nu poți acuza pe cineva că a încălcat o lege care nu era în vigoare la acel moment! O persoană nu se poate substitui instituțiilor în drept ale statului și nu poate da verdicte care contrazic în mod vădit hotărârile oficiale ale acestor instanțe, cu atât mai puțin atunci când persoana în cauză este ea însăși o impostoare și și-a plagiat propria lucrare de licență.
Ca atare, PSD îi acordă ministrului Radu Marinescu susținerea politică totală pentru îndeplinirea mandatului și se va opune categoric oricăror tentative de subordonare politică a Justiției”, anunță PSD, într-un comunicat de presă.
Reamintim că Marinescu a fost instalat ca ministru al Justiției de cuplul Olguța Vasilescu-Claudiu Manda. Manda este acum secretar general al PSD.
O investigație jurnalistică realizată de PressOne scoate la iveală un caz grav de fraudă academică în rândul actualei conduceri a Ministerului Justiției.
Teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu, obținută în 2009, este plagiată în proporție de peste 56%, potrivit unei analize detaliate realizate de Emilia Șercan, care arată că 140 din cele 247 de pagini ale lucrării conțin texte copiate din alte surse, fără citare corespunzătoare.
Lucrarea, intitulată Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil, a fost susținută la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru.
Conform investigației, cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din trei lucrări de specialitate, iar în unele cazuri pasaje întregi au fost preluate cuvânt cu cuvânt pe zeci de pagini consecutive. Metoda utilizată este cea clasică și frecvent întâlnită în tezele unor demnitari români: copy-paste fără ghilimele și fără indicarea autorului original.
Plagiatul apare chiar de la începutul tezei. În secțiunea „Cuvânt înainte”, destinată prezentării contribuției personale a autorului, mai mult de jumătate de pagină este copiată dintr-un volum coordonat chiar de Ion Dogaru, îndrumătorul tezei.
Această situație ridică semne de întrebare nu doar asupra autorului, ci și asupra rigorii academice a procesului de acordare a titlului de doctor.
Radu Marinescu respinge acuzațiile și susține că nu consideră că a plagiat. El afirmă că teza a fost elaborată „în conformitate cu normele timpului” și sub coordonarea unui profesor reputat. Această justificare este însă contrazisă de realitate: în 2009, atât normele academice, cât și legislația românească calificau plagiatul drept fraudă academică și impuneau marcarea clară a citatelor prin ghilimele și referințe bibliografice.
Doctoratul i-a permis lui Marinescu să construiască o carieră universitară. Între 2008 și 2018, el a fost lector titular la Universitatea „Titu Maiorescu”, poziție care nu poate fi ocupată fără titlul de doctor. Deși ministrul a minimalizat ulterior această perioadă, chiar propriul său CV confirmă un deceniu de activitate didactică. În prezent, el este cadru didactic asociat la Universitatea din Craiova.