Dupa ce a fost fan declarat al Chinei, Victor Ponta a trecut, mai nou, la cel mai desantat trumpism, pretinzand totodata ca este un mare patriot roman si vrea sa puna „Romania pe primul loc”.
Putina lume stia insa pana mai ieri ca Ponta nu a pus mereu pe primul loc Romania, ci mai curand, in 2014, cand era premier, Serbia, tara a carei cetatenie a dobandit-o intr-un mod foarte dubios. Asa ca Ponta o fi el patriot, dar este patriot sarb si in niciun caz roman!
„Tin foarte mult si il apreciez foarte mult pe domnul Vucici, presedintele Serbiei. Eu cred ca Serbia e o tara foarte prietena cu Romania. Sunt si cetatean sarb.Legal, pot candida acolo, nu mi-a trecut prin cap. Nu a stiut nimeni cum a fost chestia asta cu cetatenia. A fost un lucru pentru care voi fi mandru toata viata. In 2014, domnul Vucic a devenit prim-ministru, eu eram deja de doi ani premier. Si Serbia a avut cele mai mari inundatii din istoria lor.
Cine merge la Belgrad, acolo e raul Sava, unde Iancu de Hunedoara l-a fugarit pe Mahomed Cuceritorul, si a fost intr-o situatie absolut critica. Noi i-am ajutat fundamental prin faptul ca am deschis barajul de la Portile de Fier. Si atunci cand domnul Vucic a devenit presedinte a propus Guvernului si Parlamentului – nu doar eu, au fost mai multe personalitati – m-a pus pe acea lista, cineva care a facut ceva bun pentru Serbia”, declara Ponta in urma cu cativa ani.
Iata insa ca intr-o emisiune cu Robert Turcescu si Dan Andronic Ponta a dezvaluit si culisele acestor evenimente. Intrebat de Turcescu de ce si-a luat cetatenia sarba, Ponta a spus: „Mi-au dat-o fiindca i-am ajutat cu o chestie extraordinara, care o s-o scriu in cartea mea de memorii. In timpul inundatiilor am dat eu ordin peste structurile romanesti sa se deschida barajul de la Portile de Fier si in felul asta nu s-a inundat Belgradul. Ai nostri nu voiau sa deschida, fiindca s-ar fi inundat partea romaneasca. Dar am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despagubiri repede, n-ati aflat nimic voi, presa. Au fost sate in aval inundate.”
In fata acestor declaratii, facute cu cea mai mare seninatate, Robert Turcescu a ramas socat si a intrebat: „Si te-ai gandit ca e mai bine sa inunzi niste romani decat sa-i inunzi pe sarbi?”
„Robert, i-am chemat la doispre noaptea, era intr-o vineri noaptea, i-am chemat deci la guvern pe toti, dimineata la cinci au fost jandarmii si ISU in satele romanesti de pe Clisura… Cred ca pe Dinescu l-am inundat atunci si de-aia si acum nu ma mai cheama macar la un ciolan… Ca el intotdeauna e cu ciolanul. Dar i-am dat despagubiri, i-am dat mai mult decat facea cosmelia lui de la Cetate.”