braila

Un brăilean amenință că intră în greva foamei fiindcă polițiștii n-au fost capabili să afle cine i-a furat sacoșa cu mâncare

Un bărbat din Brăila susține că este hotărât să intre în greva foamei dacă autoritățile nu reușesc să identifice persoana care i-ar fi furat o sacoșă cu mâncare dintr-un magazin. Incidentul ar fi avut loc în urmă cu aproape două luni, iar păgubitul spune că este exasperat de lipsa unui rezultat concret în ancheta demarată […]
Un brăilean amenință că intră în greva foamei fiindcă polițiștii n-au fost capabili să afle cine i-a furat sacoșa cu mâncare

Cursuri suspendate în județele Brăila și Galați și joi

Cursurile vor fi suspendate și joi, 19 februarie 2026, în unitățile de învățământ din județele Brăila și Galați. Conform deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brăila, în localitățile din județ activitatea didactică va fi suspendată, în timp ce în municipiul Brăila cursurile se vor desfășura în format online. Măsura a fost luată în […]
Cursuri suspendate în județele Brăila și Galați și joi

Școlile din Galați, Vrancea, Brăila și Giurgiu au fost închise miercuri din cauza viscolului puternic – cursurile se vor face online

Din cauza condițiilor meteorologice extreme — ninsori abundente, viscol puternic și rafale de vânt — autoritățile din mai multe județe din sud‑estul României au decis miercuri, 18 februarie 2026, suspendarea cursurilor cu prezență fizică în școli, trecând temporar la învățământul online. Măsura a fost luată în contextul avertizării de Cod portocaliu de ninsori și viscol, […]
Școlile din Galați Vrancea Brăila și Giurgiu au fost închise miercuri din cauza viscolului puternic  cursurile se vor face online

Un brăilean a fost găsit mort sub pat după cinci luni de la dispariție

Un bărbat de 72 de ani, localnic din comuna brăileană Ulmu dat dispărut în toamnă, a fost găsit mort. Descoperirea macabră a avut loc chiar în locuința acestuia din județul Brăila. Trupul neînsuflețit se afla ascuns sub un pat din propria casă. Brăilean dispărut de jumătate de an, găsit mort sub pat Descoperirea pune capăt […]
Un brăilean a fost găsit mort sub pat după cinci luni de la dispariție

Brăila: Un bac s-a scufundat cu tot cu camionul care se afla pe el. ISU nu are mijloacele necesare să intervină

Un bac de mici dimensiuni, care făcea curse de la Frecăţei (Brăila), la Ostrov (Tulcea), s-a scufundat, miercuri, în Dunăre, cu tot cu un camion încărcat cu floarea-soarelui care se afla pe el. În urma incidentului, nu au fost raportate victime. „În momentul în care a urcat pe bac, iar şoferul a oprit camionul, bacul […]
Brăila Un bac s-a scufundat cu tot cu camionul care se afla pe el. ISU nu are mijloacele necesare să intervină

Un barbat din Braila a fost injunghiat si ucis cu sange rece de cumnatul sau, in varsta de doar 14 ani, care acum este cautat de politie

Un barbat de 31 de ani din Braila a fost injunghiat de un adolescent de 14 ani, cumnatul sau. Totul s-a petrecut in plina strada, dupa o cearta apriga in familie, scrie cotidianul local Jurnalul de Braila. Cativa trecatori au gasit victima agonizand, asa ca au chemat imediat ajutoare. Medicii, insa, n-au mai putut face […]
Un barbat din Braila a fost injunghiat si ucis cu sange rece de cumnatul sau in varsta de doar 14 ani care acum este cautat de politie

O minora de 13 ani s-a aruncat de la etajul 4 al blocului unde locuia, dupa o cearta cu parintii

Marti seara, in jurul orei 20:35, politistii braileni au fost sesizati prin apel 112 cu privire la faptul ca o persoana ar fi cazut de la etajul 4, pe strada Anton Pann, scrie cotidianul local Obiectiv. Dupa cum a transmis Inspectoratul de Politie Judetean Braila, la fata locului s-au deplasat politisti, un echipaj de descarcerare […]
O minora de 13 ani s-a aruncat de la etajul 4 al blocului unde locuia dupa o cearta cu parintii

Angajatul unei sali de „pacanele” din Braila a sustras din aparate aproape 90.000 de lei, convins ca va dubla suma la „pacanele” si va putea pune banii inapoi

Angajatul unei sali de jocuri de noroc din Braila a avut o „idee” de afacere ceva mai neobisnuita: el s-a gandit ca ar putea scoate din aparate o mare suma de bani, pe care sa o joace la pacanele si apoi, din castigurile obtinute, sa puna banii la loc si sa se aleaga si cu […]
Angajatul unei sali de pacanele din Braila a sustras din aparate aproape 90.000 de lei convins ca va dubla suma la pacanele si va putea pune banii inapoi

Peste 18.000 de persoane vaccinate antigripal in judetul Braila

In judetul Braila, peste 18.000 de persoane s-au vaccinat impotriva gripei, de la inceputul sezonului, conform declaratiilor directorului Directiei de Sanatate Publica (DSP) Braila, Gabriel Ciochina. Vaccinarile s-au desfasurat in perioada 1 septembrie – 11 decembrie 2024 si includ atat persoane care au beneficiat de vaccin gratuit, cat si persoane care au achizitionat vaccinul pe […]
Peste 18.000 de persoane vaccinate antigripal in judetul Braila

Braila: Mai multe cartiere raman fara apa pe 3 si 4 decembrie din cauza lucrarilor de reabilitare

Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila a anuntat ca furnizarea apei potabile va fi intrerupta in intervalul 3 decembrie, ora 00:00 – 4 decembrie, ora 18:00, in mai multe zone ale municipiului. Masura este necesara pentru efectuarea unor lucrari de reabilitare a retelelor de distributie a apei potabile de pe strada Grigore Alexandrescu, parte a […]
Braila Mai multe cartiere raman fara apa pe 3 si 4 decembrie din cauza lucrarilor de reabilitare

Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta ca se va arunca, informeaza Inspectoratul de Politie Judetean Braila. Politia a fost sesizata prin apel la 112. „In baza sesizarii, de urgenta, la fata locului au fost directionate mai multe echipaje de politie si un negociator din cadrul IPJ […]
Un barbat s-a urcat pe cladirea garii din Braila si ameninta ca se va sinucide

Rasturnare de situatie in cazul crimei de la Braila: sub unghiile victimei s-a gasit ADN care ar putea apartine unui alt barbat decat cel retinut de politie

Spectaculoasa rasturnare de situatie in cazul dentistei ucise, in doar 33 de secunde, in cabinetul sau din Braila. Potrivit avocatului principalului suspect, noi probe ADN au fost gasite sub unghiile doctoritei Marina Gavril. Acesta ar apartine altui barbat, transmite Realitatea TV. Nu se stie, insa, despre ce persoana este vorba dar, sustine avocatul principalului suspect, […]
Rasturnare de situatie in cazul crimei de la Braila sub unghiile victimei s-a gasit ADN care ar putea apartine unui alt barbat decat cel retinut de politie

ADN-ul ucigasului arestat a fost gasit sub unghiile si pe bratele dentistei din Braila, care a incercat, cu ultimele puteri, sa se apere

Apar noi detalii socante in cazul doctoritei ucise in propriul cabinet stomatologic. Potrivit unor surse citate de cotidianul local Vocea Brailei, ADN-ul suspectului a fost gasit sub unghiile si pe bratele medicului dentist. Femeia l-ar fi inregistrat pe criminal inainte sa o ucida, mai spun surse din ancheta. Desi a fost arestat preventiv, individul nu […]
ADN-ul ucigasului arestat a fost gasit sub unghiile si pe bratele dentistei din Braila care a incercat cu ultimele puteri sa se apere

Anchetatorii nu exclud varianta ca dentista din Braila sa fi fost ucisa la comanda. Asasinul ei a stat in cabinet doar 33 de secunde

Este posibi ca ucigasul doctoritei Marina Gavril sa nu fi actionat pe cont propriu, ci sa fi fost pus de cineva sa comita crima, conform ultimelor date din ancheta. Procurorii afirma ca uciderea doctoritei Marina Gavril a fost una cu premeditare, adica faptasul a planuit crima. Conform datelor stranse de anchetatori, criminalul a stat in […]
Anchetatorii nu exclud varianta ca dentista din Braila sa fi fost ucisa la comanda. Asasinul ei a stat in cabinet doar 33 de secunde

Barbatul suspectat ca ar fi ucis-o pe doctorita din Braila a fost prins

Barbatul suspectat ca a ucis-o pe doctorita stomatolog din Braila a fost prins pe strada si dus la audieri. Potrivit unor surse, se numeste Maricel Stanescu, ar avea 39 de ani si ar fi vecinul femeii. Initial, pe lista se suspecti se afla si sotul doctoritei, dar in urma audierii lui acesta a fost exclus […]
Barbatul suspectat ca ar fi ucis-o pe doctorita din Braila a fost prins