Taifunul Kalmaegi a ajuns în Vietnam. În Filipine sunt 114 victime

Taifunul Kalmaegi a ajuns în Vietnam. În Filipine sunt 114 victime

Taifunul Kalmaegi a lovit Vietnamul joi, forțând autoritățile să anuleze sute de zboruri și să ordone oamenilor să stea în case, la două zile după ce furtuna a ajuns în Filipine unde cel puțin 114 persoane au murit.

Cu vânturi de până la 149 km/h, potrivit meteorologilor, Kalmaegi a smuls acoperișurile caselor, a doborât copaci și stâlpi de telegraf și a stârnit valuri de până la 10 metri când a lovit coasta regiunii centrale, a adăugat agenția.

Autoritățile au închis șase aeroporturi, iar guvernul a declarat că peste 260.000 de persoane din provincia Gia Lai au fost evacuate în siguranță. Hotelurile și casele de-a lungul plajei Cua Dai, lângă orașul antic Hoi An, inclus în lista UNESCO, au fost închise. Kalmaegi este a 13-a furtună care lovește Vietnamul în acest an și printre cele mai puternice, potrivit Reuters.

Guvernul a declarat că peste 268.000 de soldați sunt pregătiți să acționeze în cadrul unor operațiuni de căutare și salvare. Acesta a avertizat asupra inundațiilor în zonele joase și asupra impactului asupra agriculturii, inclusiv în Munții Centrali, principala regiune de cultivare a cafelei.

Lângă orașul de coastă Hue, fermierii încă se recuperau după inundațiile din această săptămână, care au ucis 47 de persoane.

În Filipine, amploarea distrugerilor provocate de taifunul Kalmaegi a devenit mai clară joi, pe măsură ce apele s-au retras în provincia Cebu, cea mai afectată, scoțând la iveală case distruse, vehicule răsturnate și străzi pline de resturi.

Până joi seara, 127 de persoane erau încă date dispărute, iar încercările de a distribui ajutoare și de a găsi cadavre au fost îngreunate de amploarea pagubelor provocate de Kalmaegi, a 20-a furtună care a lovit Filipinele în acest an.

„Provocarea acum este curățarea resturilor… Acestea trebuie curățate imediat, nu doar pentru a identifica persoanele dispărute care s-ar putea afla printre resturi sau care ar fi putut ajunge în zone sigure, ci și pentru a permite operațiunilor de ajutor să avanseze”, a declarat Raffy Alejandro, un înalt oficial al apărării civile, pentru postul de radio DZBB.

Devastarea provocată de taifun în Cebu are loc la puțin peste o lună după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a lovit insula, ucigând zeci de persoane și strămutând alte mii.

Meteorologii urmăresc, de asemenea, formarea unei furtuni la est de insula filipineză Mindanao, care s-ar putea transforma într-un taifun și ar putea lovi țara la începutul săptămânii viitoare.

Comentarii

Citește mai departe

România nu poate progresa dacă una dintre puterile fundamentale ale statului îşi pierde credibilitatea, iar tăcerea nu poate fi o soluţie, astfel că îndemnăm instituţiile judiciare, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi colegii de bună credinţă să ia atitudine, să ceară clarificări şi investigaţii rapide şi serioase acolo unde există indicii de nereguli, se arată într-un […]
Nouăsprezece fotografii provenind de pe proprietățile afaceristului acuzat de pedofilie, sinucis în 2019, Jeffrey Epstein au fost publicate de democrații din Camera Reprezentanților. Acestea provin dintr-un lot mult mai amplu, de aproximativ 95.000 de imagini, analizate în prezent de Comisia pentru Supraveghere a Camerei. Aceasta nu reprezintă publicarea așteptatelor „fișiere Epstein”, pe care Departamentul de […]
Trecerea la moneda euro ar putea creşte în primăvară cu aproximativ 5-10% preţurile pentru următorul sezon de vacanţe în Bulgaria, estimează o platformă online de turism din România. Majorarea va fi determinată de preţurile mai mari pe care hotelurile şi pensiunile le vor plăti în 2026 pentru aprovizionare, utilităţi şi forţă de muncă, arată Travel […]
Gruparea pe care presa o identifică cu președinta Înaltei Curți, Lia Savonea, a trecut rapid la contraatac după ce a fost arătată cu degetul pentru capturarea justiției de către documentarul Recorder. S-au pus în mișcare „verificări” și inspecții, iar presa a scris apoi despre intenția de desființare a secțiilor penal de la Înalta Curte. Colac […]
România are cea mai numeroasă populaţie de urşi şi cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, a declarat, vineri, la Braşov, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a menţionat că, potrivit celui mai recent studiu care stabileşte inclusiv numărul exemplarelor de urs brun în România, ar exista între 10.600 şi 12.700 de exemplare. Această […]