externe

Taiwan, avertisment grav: „China se pregateste sa ne invadeze”. Insula a inceput propriile exercitii cu tiruri de artilerie cu munitie reala, simuland actiuni de aparare

China utilizeaza manevrele militare pe care le-a lansat in urma cu sase zile in semn de protest fata de vizita presedintei Camerei Reprezentantilor Congresului SUA Nancy Pelosi in Taiwan drept pretext pentru a se pregati de o invazie in insula ce se autoguverneaza in mod democratic, a avertizat marti ministrul taiwanez de externe, citat de Reuters si AFP, citate de Agerpres.

Taiwanul revendicat de China drept teritoriu al sau nu se va lasa intimidat, in pofida faptului ca Beijingul isi continua exercitiile militare in Stramtoarea Taiwan, trecand in mod repetat linia de demarcatie neoficiala, a declarat Joseph Wu intr-o conferinta de presa la Taipei.

„China utilizeaza exercitiile pentru a pregati o invazie in Taiwan”, a insistat Wu, lansand un apel la sprijin international pentru a „proteja pacea si stabilitatea in Stramtoarea Taiwan”.

„Au loc exercitii militare la scara larga, lansari de rachete, precum si atacuri cibernetice, o campanie de dezinformare si de coercitie economica intr-o tentativa de a slabi moralul populatiei in Taiwan”, a continuat el.

Declaratiile ministrului taiwanez de externe intervin pe fondul escaladarii tensiunilor militare dupa prelungirea luni a exercitiilor chineze, cele mai mari vreodata in jurul insulei, care trebuiau sa se incheie duminica, manevre ce au cuprins lansari de rachete balistice si simulari de atacuri maritime si aeriene in spatiul aerian si maritim din jurul Taiwanului.

Comandamentul chinez din teatrul de operatiuni Est a anuntat luni ca va desfasura noi exercitii militare comune antisubmarin si de asalt maritim, confirmand temerile unor analisti din domeniul securitatii si diplomati ca Beijingul va mentine presiunea asupra Taiwanului.

Dupa plecarea presedintei Camerei Reprezentantilor de la Taipei vineri, China a renuntat, de asemenea, la unele linii de comunicare cu SUA, inclusiv discutii intre comandantii militari la nivel inalt si convorbiri despre schimbarile climatice.

Taiwanul a inceput marti propriile exercitii cu tiruri de artilerie cu munitie reala, simuland actiuni de aparare a insulei impotriva unei posibile invazii chineze in sudul comitatului Pingtung (sud).

Un reporter AFP in teren a constatat ca operatiunile taiwaneze au inceput la scurt timp dupa 04:00 GMT, cu tiruri de rachete de semnalizare si de artilerie. Exercitiul s-a incheiat in jurul orei 01:30 GMT, a declarat Lou Woei-jye, un purtator de cuvant al Corpului 8 al armatei taiwaneze.

Exercitiile, a caror a doua etapa este prevazuta pentru joi, implica desfasurarea mai multor sute de soldati si a aproximativ 40 de obuziere, a indicat armata taiwaneza, citata de agentia franceza de presa.

Lou a asigurat luni ca exercitiile Taiwanului au fost programate dinainte si nu reprezinta un raspuns la manevrele chineze in curs de desfasurare.

De altfel, insula organizeaza in mod regulat exercitii militare care simuleaza o riposta la o posibila invazie chineza. Cele mai recente dateaza de luna trecuta, cand a exersat respingerea atacurilor dinspre mare intr-o ‘operatiune de interceptare comuna’. Acestea au fost cele mai mari exercitii ale sale anuale, noteaza AFP.

Presedintele american Joe Biden, in primele sale comentarii publice referitor la aceasta problema de la vizita dnei Pelosi, a declarat luni ca este ingrijorat de actiunile Chinei in regiune, dar nu si in ceea ce priveste Taiwanul.

‘Ma ingrijoreaza ca se misca atat de mult’, a spus Biden reporterilor in Delaware, referitor la China. ‘Dar nu cred ca vor face mai mult decat atat’.

Un inalt responsabil al Pentagonului a spus ca Washingtonul isi mentine o evaluare anterioara conform careia Beijingul nu va incerca sa invadeze Taiwanul in urmatorii doi ani.

Armata americana va continua sa navigheze prin Stramtoarea Taiwan in saptamanile urmatoare, a indicat Colin Kahl, subsecretarul american al apararii pentru afaceri politice.

China nu a exclus niciodata sa ia Taiwanul cu forta, a declarat luni un purtator de cuvant al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, potrivit caruia China desfasoara exercitii militare obisnuite ‘in apele noastre’ intr-un mod deschis, transparent si profesionist, adaugand ca Taiwanul face parte din China, noteaza Reuters.

China considera Taiwanul, cu o populatie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, drept una din provinciile sale, pe care inca nu a reusit sa o reunifice cu restul teritoriului sau continental de la sfarsitul razboiului civil (1949).

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: taiwan china

Recent Posts

Micutzu, despre Ciolacu: „Nu stie sa lege cinci cuvinte, pare la baza analfabet. Eu zic ca de asta nu-i vedem pe astia cum scriu” – Video

Actorul Cosmin Nedelcu (Micutzu) are o pozitie acida in legatura cu premierul PSD Marcel Ciolacu.…

13 minute ago

Noua capitala a Egiptului, de peste 58 de miliarde de dolari, prinde viata. Metropola va avea 6,5 milioane de locuitori

In incercarea de a rezolva problema supraaglomerarii din Cairo, guvernul egiptean a decis, acum aproape…

20 de minute ago

Nicusor Dan continua sa o ignore pe Firea: „Eu concurez direct cu Piedone, nu se va retrage”. Cum explica succesul lui Piedone in randul bucurestenilor

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat intr-un interviu pentru Prima TV ca sunt doua explicatii…

2 ore ago

Conflict intre romi si militari ucraineni in Transcarpatia. Cand militarii au deschis focul, agresorii au luat-o imediat la fuga – Video

Joi noapte a avut loc o ciocnire intre romi si militari ucraineni in regiunea Transcarpatia…

3 ore ago

Surse palestiniene: Hamas va anunta in urmatoarele ore ca accepta propunerea israeliana privind incetarea focului si eliberarea ostaticilor

Hamas va anunta in urmatoarele ore ca accepta ultima propunere israeliana privind incetarea focului si…

4 ore ago