Talibanii le interzic femeilor sa mai intre in parcurile de distractii

externe

„Politia morala” din Afganistan a ordonat miercuri ca toate parcurile de distractie din tara sa refuze acum intrarea femeilor, informeaza DW.

Interdictia se adauga la o serie de restrictii ale libertatii cu care se confrunta deja femeile afgane, in urma revenirii la putere a talibanilor, in august 2021.

Un purtator de cuvant al Ministerului pentru Promovarea Virtutilor si Prevenirea Viciului din tara a confirmat ca femeile nu vor avea voie sa intre in parcurile de distractie.

Doi operatori, care au cerut sa ramana anonimi, au confirmat ordinul pentru Reuters.

Nu se stie cum vor functiona restrictiile impreuna cu o regula anterioara a MPVPV, care spunea ca parcurile trebuie sa faca separare in functie de gen, cu cateva zile rezervate femeilor.

Aceasta regula se aplica in general tuturor parcurilor publice, inclusiv spatiilor deschise si bailor publice.

De cand retragerea haotica a fortelor NATO a deschis calea pentru revenirea talibanilor anul trecut, noii conducatori au inchis gimnaziile si liceele pentru fete, dar au oferit indicia potrivita carora vor redeschide toate liceele de fete in martie.

Autoritatile talibane au eliminat activistii care au protestat pentru drepturile femeilor la educatie, munca si libertate si s-a inregistrat o crestere a cazurilor de crime ale caror victime sunt femei si care raman nepedepsite.

De asemenea, femeile nu au voie sa paraseasca casa fara sa fie insotite de o ruda de sex masculin si trebuie sa isi acopere fetele.

Femeile au fost indepartate din functiile din serviciul public, cu exceptia cazului in care nu pot fi ocupate de barbati in educatie, sanatate si unele servicii ale politiei.

Un raport al ONU din august a remarcat ca „situatia din ce in ce mai periculoasa si fara speranta pentru femei si fete a contribuit la o crestere a sinuciderilor in randul femeilor”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: