Tariceanu (3,5%) ameninta Guvernul cu „majoritatea parlamentara”: „Putem schimba fundamental tot ce decide guvernul”

politica

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a spus amenintator marti seara ca impreuna cu PSD si Pro Romania controleaza majoritatea parlamentara si ca aceasta poate „schimba fundamental” deciziile Executivului. ALDE are 3,5%, sub pragul parlamentar, cornform celui mai recet sondaj IMAS.

„Eu vorbesc de ani de zile de necesitatea unui proiect national care ar insemna ca raliaza nu numai partidele politice, dar toate institutiile fundamentale ale statului si pana la urma intreaga societate. Ca sa venim in ziua de astazi (…), avem un Guvern care se bazeaza pe 20% din Parlament si care in mod normal ar trebuit sa vina sa ceara sprijin, pentru ca Guvernul este autoritate legiuitoare delegata de Parlament, adopta ordonante de urgenta, dar aceste ordonante pana la urma vin la Parlament, unde el nu are majoritate. (…) Noi avem o majoritate care poate sa schimbe fundamental tot ceea ce decide Guvernul, dar nu vrem acest lucru, vrem un dialog. Suntem preocupati si ingrijorati. Ne-am fi dorit un dialog”, a spus Tariceanu marti la Romania TV.

El a amintit ca presedintii partidelor parlamentare au convenit marti sa-i propuna premierului Orban sa dialogheze cu Legislativul.

„Astazi ne-am reunit presedintii partidelor parlamentare si am convenit sa facem o propunere catre premierul Ludovic Orban pentru a inchega un dialog, care ar trebui sa existe oricum. Prin Constitutie, Guvernul este obligat sa conlucreze cu Parlamentul”, a adaugat Tariceanu.

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat la Romania TV ca ordonantele adoptate de Guvern in ultima perioada, aflate in dezbaterea Senatului, vor fi amendate in Parlament.

Potrivit lui Ciolacu, toate partidele, cu exceptia PNL, au inteles sa se uneasca in Parlament si sa vorbeasca „pe o singura voce” atunci cand vine vorba de masurile urgente care se impun in sprijinul romanilor si al mediului de afaceri.

„Astazi am avut o discutie cu toti liderii fortelor politice parlamentare care au raspuns apelului pe care l-am facut zilele trecute. Si astazi, PNL a fost singurul partid care a refuzat orice forma de dialog pe tema situatiei actuale in care se afla Romania din cauza crizei sanitare si economice. Prin urmare, toate partidele, cu exceptia PNL, au inteles sa se uneasca in Parlament si sa vorbeasca pe o singura voce atunci cand vine vorba de masurile urgente care se impun in sprijinul romanilor si al mediului de afaceri”, a scris Ciolacu marti pe Facebook.

Mai mult despre:


Comentarii: