Tariceanu a luat-o iar prin balarii: „Tara este condusa pe modelul PUTIN”

politica

Calin Popescu Tariceanu sustine ca in Romania s-a produs un puternic dezechilibru intre puterile statului, cauzat de aparitia unei „superputeri” formata din „binomul DNA-SRI”, iar responsabil pentru aceasta situatie este Traian Basescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Afirmatiile recente ale fostului presedinte Traian Basescu, potrivit carora serviciile „te pot compromite, te pot ajuta sa ai un dosar, dar nu sa mearga la abordari de tip mafiot”, vin sa confirme acest fapt, a afirmat Tariceanu, joi, la Craiova.

„Vreau sa subliniez gravitatea acestor afirmatii ale fostului presedinte pentru ca el vorbeste in cunostinta de cauza. Pentru ca zece ani a condus si parchetele si serviciile. Daca asta este statul de drept pe care l-a pus pe picioare, in care cei la care face referire te pot compromite sau iti pot face dosare penale, atunci este clar ca ceea ce spun eu de multa vreme, ca in Romania s-a nascut o superputere, o supraputere formata din binomul DNA-SRI care este scapata de sub orice control civil si ajunge sa faca abuz de putere prin coruperea pe care ti-o da puterea necontrolata, inseamna ca lucrurile sunt grave si ca am dreptate.

(…) Suntem intr-o faza in care echilibrul puterilor in stat este dereglat. Avem in momentul de fata un Parlament care nu e capabil sa-si exercite functia esentiala, nici de dezbatere, nici legislativa, nici de control asupra diferitelor institutii. Avem o componenta a puterii judecatoresti care lucreaza foarte bine intr-o fratie extraordinara cu serviciile, dupa marturisirea celor din servicii. (…) Asta este modelul Putin si, din pacate, avem un presedinte care este spectator la toata aceasta chestiune”, a precizat seful Senatului.

Acesta a declarat ca responsabil pentru aceasta situatie este fostul presedinte Traian Basescu care „a vrut sa aiba controlul asupra unor institutii de forta care sa ii serveasca in consolidarea prizei politice proprii si a pozitiei lui de principal arbitru si decident in politica”. Ulterior, a afirmat Tariceanu, Basescu a scapat lucrurile de sub control.

„Dupa plecarea lui Basescu de la putere, toti baietii astia s-au simtit complet descatusati, nu mai aveau nici macar eventual un stapan pe undeva. Ei sunt cei care azi iau si decizii politice si au declansat vanatorile, perturbarea democratica care se produce in alegerile de astazi cine o face?”, a mai precizat presedintele Senatului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: