Tariceanu, amenintat de un deputat PSD ca il asteapta o „mare surpriza”. Un nou conflict intre Tariceanu si aripa talibanilor din PSD

politica

Deputatul PSD Liviu Plesoianu l-a amenintat, joi, pe Calin Popescu Tariceanu cu o „mare surpriza” daca acesta va insista sa il sustina pe Mugur Isarescu pentru un nou mandat la BNR.

„Daca insista cu candidatura domnului Isarescu o sa aiba o mare surpriza la momentul votului”, a declarat Plesoianu la Antena 3.

El s-a arata foarte deranjat ca Tariceanu vorbeste „in numele coalitiei”, sustinand ca nu s-a consultat cu nimeni cand a luat decizia de a-l sustine pe Isarescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR.

Senatorul PSD Serban Nicolae a afirmat, miercuri, ca nu are cum sa il sustina pe Mugur Isarescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR. Calin Popescu Tariceanu, pe de alta parte, a declarat ca guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, este sustinut de ALDE pentru obtinerea unui nou mandat, urmand a fi votat de catre parlamentarii formatiunii.

Serban Nicolae a declarat, miercuri, ca senatorii nu au motive sa-l sustina pe Mugur Isarescu pentru un nou mandat la conducerea BNR.

”In niciun caz nu am cum sa il sustin pe domnul Isarescu. Ba mai mult, domnul Isarescu a mai primit astazi un raspuns ferm din partea Curtii Constitutionale, in ciuda eforturilor disperate ale domniei sale si a minciunii pe care mi-a transmis-o personal: Aurul Romaniei trebuie sa revina in tara integral”, a declarat, miercuri, Serban Nicolae.

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, miercuri, ca guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, este sustinut de ALDE pentru obtinerea unui nou mandat, urmand a fi votat de catre parlamentarii formatiunii.

”Domnul Isarescu beneficiaza de sprijinul ALDE. (…) In ceea ce priveste pozitia PSD vreau sa va rog sa ii chestionati pe reprezentantii Partidului Social Democrat”, a declarat presei, miercuri, Calin Popescu Tariceanu.

Intrebat daca ADE isi asuma candidatura lui Isarescu, Tariceanu a spus: ”Sa stiti ca nu sunt partidele care fac propuneri de candidaturi, candidaturile se depun in nume individual si fiecare parlamentar, sigur, respectand disciplina de grup, voteaza. Va pot spune foarte clar ca ALDE va sustine candidatura domnului Mugur Isarescu la votul care va avea loc in Parlament”.

Mugur Isarescu, cel mai longeviv guvernator aflat la carma unei banci centrale, va fi sustinut pentru un nou mandat la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de catre coalitia PSD-ALDE, a anuntat, luni, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, dupa o intalnire cu premierul Viorica Dancila.

Luni dupa-amiaza, purtatorul de cuvant al PSD, Mihai Fifor, a precizat ca in sedinta coalitiei nu s-a pronuntat un nume pentru postul de guvernator al BNR, iar apoi senatorii PSD au ajuns la concluzia ca nu l-ar sustine pe Mugur Isarescu pentru un nou mandat.

Noua conducere a BNR urmeaza sa fie votata de Parlament in 3 iulie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: