Tariceanu comenteaza decizia CCR. Recita iar poezia cu „statul paralel”, dar cu teama sa nu-l auda seful ALDE Europa

politica

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, miercuri, ca CCR ”a pus punctul pe i”, decizia referitoare la existenta unui conflict intre Parlament si MP privind protocoalele cu SRI fiind una fireasca.

”Decizia CCR eu o consider, as spune, fireasca in contextul in care aprecierile generale pe care le-am vazut a unor oameni cu cunostinte juridice evidentiau faptul ca aceste protocoale au legiferat pe langa lege, erau neconstitutionale si ca atare pentru cei care aveau dubii, Curtiea Constitutionala cred ca a pus definitiv punctul pe i, si anume existenta si in egala masura aplicarea acestor protocole a condus la grave prejudicii in actul de justitie si este unul din lucrurile care dovedeste inca o data in plus existenta a ceea ce eu am numit de multa vreme statul paralel, deep state, in Romania, care nu este din pacate o formula metaforica si a constituit o realitate care este as spune grava. Aceasta realitate grava este data de existenta unei cangrene in sistemul de justitie in Romania, pe care prin reforma legilor justitiei si a codurilor penale incercam sa o indepartam”, a declarat pentru Mediafax Calin Popescu Tariceanu.

El a mai spus ca lupta anticoruptie a fost transformata in actiunea de eliminare a persoanelor incomode.

”In aceste conditii devine din ce in ce mai clar statul de drept care a fost inteles si de Basescu si este inteles si de Iohannis ca fiind de fapt lupta impotriva coruptiei si in realitate statul de drept este cu totul si cu totul altceva. A fost pur si simplu calcat in picioare, iar lupta impotriva coruptiei a fost instrumentul de eliminare a celor incomozi, fie din zona politica, din zona economica, fie din zona academica si din alte sectoare ale vietii sociale. Asta este realitatea cruda pe care a trait-o pana in prezent si mie mi se pare decizia Curtii Constitutionale salutara”, a mai spus liderul ALDE.

El a mai spus ca trebuie gasita o solutie si pentru persoanele condamnate definitiv pe baza unor probe obtinute in urma protocoalelor cu SRI, dar ca subiectul este unui ”de preocupare”

”Este un subiect de preocupare si pentru noi, liderii politici, dar si pentru juristi, cred pentru ca in fond in situatii similare sunt consecinte juridice diferite, adica asa cum am vazut o serie de persoane care au fost condamnate, ma refer aici la decizia anterioara a Curtii Constitutionale cu privire la completele ilegale de 5 judecatori. Dupa cum ati vazut au fost persoane care au fost eliberate pentru ca nu s-au comunicat sentintele si persoane care au avut sa zicem ghinionul ca sentinta sa le fie comunicata si sa ramana in continuare in inchisoare si pentru a solutiona intr-o situatie normala de drept, cred ca avand aceleasi premise nu poti sa ajungi la comcluzii diferite sau la conseciinte diferite si prin urmare trebuie gasita o solutie”, a mai spus Calin Popescu Tariceanu.

CCR a admis, miercuri, sesizarea Camerei Deputatilor referitoare la existenta unui conflict intre Parlament si Ministerul Public care prevede, printre altele, ca efectele protocoalelor continua sa se produca, chiar si dupa denuntarea lor.

Curtea Constitutionala a Romaniei anunta ca parchetele si instantele judecatoresti sunt cele care vor stabili daca s-a incalcat legea prin depasirea competentelor, in cazul dosarelor care au la baza acte efectuate in baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public si SRI.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: