Tariceanu crapa de invidie. ALDE mesaj furios inaite de vizita lui Iohannis in SUA: „Maior trebuia schimbat inca din luna aprilie”

politica

Deputatul Andrei Gerea, vicepresedinte ALDE, afirma ca vizita lui Klaus Iohannis in SUA, unde presedintele se va intalni cu Donald Trump, este una de campanie electorala, in conditiile in care acesta nu s-a consultat cu responsabilii guvernamentali pe domeniile care vor face obiectul discutiilor de la Casa Alba.

„Iohannis se afla in fata celei de-a doua vizite in SUA. O mare realizare pentru politica externa ar spune multi, dar la cum se prezinta lucruile, concluzia va fi simpla: se va duce exact cum a venit.

In mod firesc, vizita unui presedinte al Romaniei in SUA reprezinta un eveniment important pentru intreaga tara, pentru relatiile cu partenerii americani. Insa, ce se intampla atunci cand un presedinte al Romaniei, in persoana lui Klaus Iohannis, merge in SUA fara un obiectiv clar, fara un mandat stabilit? Simplu, merge sa isi continue campania electorala.

Pentru Klaus Iohannis aceasta vizita nu reprezinta decat o oportunitate de a face o poza cu presedintele SUA pentru campania sa electorala.

Citeam zilele trecute ca vizita presedintelui Klaus Iohannis in SUA vizeaza trei obiective: parteneriatul strategic, relatia economica si relatia pe energie.

Sunt curios cu cine de la Ministerul Energiei a discutat presedintele Iohannis? Raspunsul e la fel de simplu: cu nimeni! Asadar, ce discutii va avea pe zona energiei presedintele? Care sunt obiectivele pentru sectorul energetic din Romania pe care le promoveaza presedintele?

Multe intrebari, niciun raspuns si cel mai probabil nici nu vom primi. Ce vom primi cu siguranta vor fi o serie de poze, care insa nu vor aduce nimic bun pentru Romania”, scrie Andrei Gerea pe Facebook.

Vicepresedinte ALDE aminteste si faptul ca Guvernul a cerut rechemarea de la post a ambasadorului George Maior si il acuza pe Klaus Iohannis ca l-a mentinut pe acesta in functia de ambasador la Washington doar pentru a-i aranja vizite de campanie in SUA.

„Acum incep sa inteleg si de ce presedintele Iohannis nu a schitat niciun gest in a-l schimba pe George Maior din fruntea Ambasadei Romaniei in SUA. Iohannis astepta ca ambasadorul sau sa ii pregateasca drumul pentru o noua vizita in SUA, una electorala.

Cu toate ca se afla in serviciul Romaniei, adica al tuturor institutiilor care conduc democratic Romania (Parlament, Guvern, Presedintie) ambasada Romaniei de la Washington pare mai degraba a fi in slujba realegerii lui Iohannis pentru al doilea mandat de presedinte.

Maior trebuia schimbat inca din luna aprilie, dupa ce a aparut raportul comisiei parlamentare pentru controlul activitatii SRI, prin care s-a aratat cum acesta folosea binomul SRI-DNA ca o maciuca pentru eliminarea adversarilor politici. Insa, este mentinut in functie pentru a-i servi interesele lui Iohannis si nu ale Romaniei”, scrie Gerea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: