Tariceanu: „In Romania, democratia si statul de drept astazi sunt in PERICOL”

politica

Presedintele PLR Calin Popescu-Tariceanu a declarat joi ca democratia si statul de drept sunt in pericol in Romania pentru ca exista unele institutii de forta ale statului care scapa controlului civil, iar lupta impotriva coruptiei nu trebuie sa permita excese si abuzuri de putere.

„In Romania, democratia si statul de drept astazi sunt in pericol.(…) Toate institutiile statului trebuie sa functioneze sub controlul civil, sub controlul cetatenilor. Intre Parlament si Executiv exista aceste raporturi de control si echilibru reciproc. Din pacate exista alte institutii care scapa controlului civil si aici ma refer la unele dintre institutiile de forta ale statului”, a declarat Tariceanu in timpul unei conferinte de presa, organizata pentru anuntarea fuziunii PLR-PC, din care va rezulta ALDE.

Tariceanu, care va imparti presedintia ALDE cu actualul presedinte al PC, Daniel Constantin, considera ca nu concureaza cu PNL pentru electoratul liberal din ce in ce mai numeros si „dezamagit de ceea ce face in momentul de fata PNL”.

„Partinul National Liberal si-a pierdut nu numai valorile traditionale, dar a renuntat la ceea ce inseamna esenta valorilor liberale, apararea drepturilor individului si este astazi promotorul unei politici care pare mai degraba indreptata catre intarirea institutiilor de forta a institutiilor represive, care folosesc drept arma principala catusele”, a spus Tariceanu, citat de Mediafax.

Presedintele PLR considera ca este necesara aparitia unui partid care sa se detaseze de modul in care PNL face politica, o modalitatea copiata „la virgula” dupa modelul in care a facut politica in Romania fostul presedinte Traian Basescu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: