Tariceanu incaseaza inca un sut din partea ALDE Europa: „Vom urmari sa respecte recomandarile Comisiei de la Venetia”

politica

Presedintele ALDE Europa, Hans van Baalen, a declarat, la RFI, ca Romania trebuie sa ia in serios recomandarile Comisiei de la Venetia si GRECO privind statul de drept. El a mai spus ca Romania este pregatita sa exercite presedintia rotativa a UE, Melescanu fiind ”un ministru bun”.

”Bineinteles ca are un impact (faptul ca atat Parlamentul European, cat si Comisia Europeana au criticat autoritatile de la Bucuresti pentru modificarile aduse legilor justitiei – n.r.), dar noi in grupul ALDE din Parlamentul European si in partidul ALDE, pe care-l conduc, am spus ca ni se pare foarte important ca atat Comisia de la Venetia, cat si GRECO sa fie luate in serios, in privinta recomandarilor facute Romaniei privind statul de drept. E foarte important, dar vom judeca Romania in functie de intregul ei mandat la sefia Consiliului Uniunii Europene, nu vom tine cont de un singur punct, indiferent cat de important ar fi el”, a declarat intr-un interviu acordat RFI eurodeputatul olandez Hans van Baalen, presedinte al ALDE Europa, citat de Mediafax.

Intrebat ce le recomanda colegilor din ALDE Romania in privinta statului de drept, Hans van Baalen a spus: ”Dupa cum probabil stiti, am avut un Congres ALDE la Madrid anul trecut, unde am discutat foarte deschis cu colegii nostri de la ALDE Romania despre viitor si despre statul de drept. As spune ca este foarte importanta Comisia de la Venetia, iar noi vom urmari cum va tine cont ALDE Romania de ce spune aceasta Comisie si de conditiile ei si cred ca vom lucra intr-un mod foarte pozitiv cu ALDE Romania in acest sens”.

De asemenea, eurodeputatul olandez a afirmat ca Romania este pregatita sa exercite mandatul de presedinte al Consiliului Uniunii Europene.

”Da, cred ca asta nu va fi o problema. Am avut o presedintie germana cu mult timp in urma, care nu a fost atat de bine organizata, desi vorbim de o tara mare, cu multa experienta. Am avut de asemenea mandate ale unor tari mici, ca Belgia, Danemarca sau Olanda, care au fost bune. Prin urmare, haideti sa judecam mandatul Romaniei dupa o jumatate de an, dar eu sunt optimist. Melescanu este un ministru bun, care cunoaste foarte bine Europa, asa ca eu sunt increzator ca va fi o presedintie pozitiva”, a mai spus van Baalen.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: