Tehnici de MANIPULARE ale Rusiei. Cum actioneaza in Estonia si Georgia

externe

Seful Statului Major al Marii Britanii, general Nick Houghton, a acuzat Rusia de utilizarea retelelor de socializare pentru manipularea opiniei publice in Ucraina, Estonia si Georgia, relateaza agentia de presa RIA Novosti.

‘Intr-un secol informational, toate actele de violenta fizica sunt insotite de o componenta online, retelele sociale sunt folosite pentru a manipula opinia publica si perceptia’, a declarat generalul Nick Houghton, intr-un discurs rostit miercuri intr-o conferinta pe teme actuale de securitate la Royal United Services Institute (RUSI).

‘Aceasta tactica este folosita de Rusia, de exemplu, in Ucraina, Estonia si Georgia si implica o combinare a armei informationale, activitatii in domeniul cibernetic, contrainformatiilor, spionajului, mijloacelor de lupta economica si razboiului prin intermediari/proxy-war’, a afirmat el, descriind actiunile Rusiei drept ‘tactici militare ale timpurilor moderne’.

In prezent se duce un mare razboi mediatic pe plan international, a declarat miercuri, la Moscova, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov. ‘Se duce demult. Nu este vorba de un joc mare, ci de un mare razboi informational’, a afirmat Peskov, intr-o interventie la postul Rossia-24 al televiziunii publice ruse, citat de Agerpres.

Razboiul informational intre Occident si Rusia, o reminiscenta a razboiului rece, a revenit la ordinea zilei dupa deteriorarea relatiilor dintre Moscova si cancelariile occidentale in urma implicarii acesteia in situatia din Ucraina in 2014.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: