„Toader o sa-si ruineze cariera de profesor si de orice”. Basescu explica de ce ministrul Justitiei nu are nicio sansa cu sesizarea inaintata CCR

politica

Fostul presedinte Traian Basescu a comentat caustic anuntul lui Tudorel Toader potrivit caruia CCR va fi sesizata in cazul refuzului presedintelui Iohannis de a o revoca pe Kovesi.

„Prostia ca o sa mergem la CCR e o gluma pentru studenti de anul I la drept. Ministrul propune si presedintele revoca. Unul propune si altul dispune. E decizia presedintelui. Toader o sa-si ruineze cariera de profesor si de orice. CCR nu poate spune ca presedintele e o maimuta. Propunerea e o propunere. Cel care ia decizia, e cel care numeste”, a spus Basescu la Romania TV.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, luni, ca va fi sesizata Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) cu privire la refuzul presedintelui Klaus Iohannis de revocare a procurorului sef al DNA.

„In conditiile in care presedintele Romaniei nu are abilitarea legala si nici competentele functionale de evaluare a activitatii profesionale si manageriale desfasurate de procurorul sef al DNA; in conditiile in care argumentele care au stat la baza declansarii procedurii de revocare au devenit mai actuale si mai consistente; vazand legislatia aplicabila in acest domeniu; valorificand jurisprudenta instantei de contencios constitutional, vom sesiza Curtea Constitutionala cu privire la refuzul presedintelui de revocare din functie a procurorului sef al DNA”, a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: