Toader si Carmen Dan, cuplul de cosmar care „a facut de ras Romania” in Parlamentul European. Reactii dure la Bruxelles si in tara

news

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, si ministrul de Interne, Carmen Dan, „si-au dat masura imposturii, ipocriziei si incompetentei” in cadrul audierilor din Comisia LIBE, unde au fost „pusi la colt” pentru atacul asupra statului de drept.

„Ministrii Carmen Dan si Tudorel Toader si-au dat masura imposturii, ipocriziei si incompetentei in Parlamentul European, in cadrul audierilor din Comisia LIBE, unde au fost pusi la colt de europarlamentarii din toate grupurile politice pentru atacul asupra statului de drept. Audierea celor doi ministri a aratat imensa problema de credibilitate pe care o are actualul Guvern la nivelul Uniunii Europene”, a declarat presedintele PNL, Ludovic Orban, intr-un comunicat de presa.

Liderul liberalilor a precizat ca prestatia ministrului Justitiei din PE „va produce grave prejudicii Romaniei la nivelul Uniunii Europene”, in contextul detinerii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE.

„Tudorel Toader a refuzat sa-si ia angajamentul de a nu initia alte modificari asupra legislatiei din domeniul Justitiei si din domeniul penal fara a avea in prealabil avizul Comisiei de la Venetia, dupa ce i s-a solicitat in mod expres acest lucru. Mai mult, nu a explicat in niciun fel pozitia sa asupra Raportului MCV, preferand in schimb sa minta in mod ordinar asupra implementarii recomandarilor Comisiei de la Venetia in legislatia romaneasca. Prestatia de astazi a ministrului Justitiei va produce grave prejudicii Romaniei la nivelul Uniunii Europene, care vor fi cu atat mai mari in conditiile detinerii de catre Romania a presedintiei Consiliului UE” a precizat Orban.

Ludovic Orban a mai spus ca PSD-ALDE nu doar ca nu au respectat niciuna din recomandarile ultimului Raport MCV, dar „au actionat vadit exact impotriva acestora”.

„Carmen Dan a anuntat, in mod halucinant, ca Romania refuza sa faca urmatorii pasi pentru aderarea la Spatiul Schengen, respectiv de a cere evaluarea privind corectitudinea aplicarii aquis-ului comunitar. Practic, Guvernul Romaniei anunta de la sine putere blocarea procesului de aderare la Schengen, ‘in acest moment sau pe viitor’. Pentru ca impostura si ipocrizia sa fie deplina, ministrul de Interne a sustinut ca Romania isi propune ridicarea MCV, in vreme ce ministrul Justitiei nu a suflat o vorba, aceasta in conditiile in care Guvernul si majoritatea PSD-ALDE nu doar ca nu au respectat niciuna dintre recomandarile ultimului Raport MCV, dar au actionat vadit exact impotriva acestora!”, a mai spus Orban.

Ministrul Toader a fost criticat de europarlamentarii straini pentru demersurile pe care le face in directia adoptarii unei ordonante care sa corespunda intereselor unor politicieni care au probleme cu justitia. „Se conduce prin intiativa exemplului. Initiativa de a da OUG pentru a anula sute de condamnari pe coruptie submineaza increderea reciproca si puneti in pericol coeziunea europeana. Cum veti aborda la consiliu procedura de articol 7 pentru Polonia si Ungaria?”, i-a transmis europarlamentarul Judith Sargentini, din grupul Verzilor.

O alta reactie transanta a fost cea a eurodeputatului Helga Stevens (ECR): „Acest stat ne ingrijoreaza cel mai tare din UE, fiind data situatia statului de drept, independenta sistemului judiciar. Am studiat indeaproape ce s-a intamplat si va cerem sa nu luati nicio masura care ar legaliza de fapt coruptia. Am vazut cum s-a intamplat asta pana acum. Raportul recent MCV fata de Romania a fost cel mai critic din toate timpurile. Cum raspundeti?”.

Nici colegii de familie europeana ai partidului lui Calin Popescu Tariceanu nu s-au aratat mai ingaduitori. Sophie In’tveld (ALDE): „Imi exprim si eu ingrijorarea fata de coruptia din Romania. Sistemul european va functiona doar daca toate statele europene aderea la aceleasi standarde. Ne ingrijoreaza planul de a anula cam o suta de condamnari penale. Are de gand Guvernul sa tina cuvant cu cuvant de reocmandarile Comisiei de la Venetia?”

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: