„Toader si Dorneanu, demisia!”. Ana Birchall cere modificarea de urgenta a legii privind functionarea CCR

politica

Ana Birchall, fost ministru al Justitiei, solicita demisiile lui Valer Dorneanu si Tudorel Toader si cere modificarea legii privind functionarea CCR in regim de urgenta.

„Raman la parerea mea ca domnul Valer Dorneanu, raportor in aceasta speta, moral nu poate sa mai ramana judecator si presedinte al CCR si ar fi trebuit deja sa isi fi depus demisia de onoare. La fel si domnul Todorel Toader, trebuia deja sa fi demisionat atat din calitatea de membru al Comisiei de la Venetia si si rector al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi”, spune Birchall despre decizia CEDO in cazul Kovesi.

„In primul rand, CEDO a hotarat in unanimitate ca au fost incalcate drepturi stipulate in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, lucru foarte grav pentru imaginea Romaniei interpretandu-se ca, din aceasta perspectiva, in Romania poate exista un deficit de democratie. CEDO a constatat grava incalcare de catre CCR a propriilor sale competente constitutionale si a jurisprudente CEDO.

Prin introducerea unor paragrafe in decizia sa, CCR a interzis si practic blocat posibilitatea de a se adresa instantei nationale pentru a contesta masura revocarii, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil. CCR a blocat practic posibilitatea unei actiuni in justitie impotriva procedurii. In paragrafele 68, 69 si 70 ale Deciziei nr. 358, CCR scoate practic revocarea din competenta instantei de contencios administrativ pe motiv ca ar fi vorba exclusiv despre un raport de drept constitutionala. Cu alte cuvinte, CCR s-a transformat in instanta de judecata, care a pronuntat o sanctiune disciplinara inatacabila.

Un alt abuz este ca CCR i-a impus presedintelui un ANUMIT continut al decretului si anume sa revoce procurorul-sef DNA. Chiar si in cazul constatarii unui conflict, CCR avea indrituirea sa ceara doar ca presedintele sa execite o anumita prerogativa, dar nu sa stabileasca si continutul ei.

CEDO mai retine si ca fostul ministru al justitiei, domnul Tudorel Toader nu a prezentat dovezi concludente privind acuzatia de „management defectuos al procurorului sef” revocand-o practic pentru implicare in dezbateri publice, incalcandu-se astfel dreptul la libera exprimare. Cu alte cuvinte, fostul ministru al justitiei domnul Tudorel Toader a incalcat drepturile omului in faimoasa sa “ievaluare”!

Raman la parerea mea ca domnul Valer Dorneanu, raportor in aceasta speta, moral nu poate sa mai ramana judecator si presedinte al CCR si ar fi trebuit deja sa isi fi depus demisia de onoare. La fel si domnul Todorel Toader, trebuia deja sa fi demisionat atat din calitatea de membru al Comisiei de la Venetia si si rector al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Consider ca se impune in regim de urgenta modificarea legii privind functionarea CCR. De asemenea, se inpune revizuirea Constitutiei

P.S. cat despre recentele declaratii ale personajelor principale ma abtin sa mai comentez ca s-au facut oricum de rusine: unul nu are niciun sentiment altul plaseaza vina la CCR! Onoarea si respectul fata de CCR si Romania impune demisia de onoare in secunda doi!”, a scris Ana Birchall.

Ministerul Justitiei a anuntat, marti, ca va propune Guvernului eliberarea lui Tudorel Toader din functia de membru al Comisiei de la Venetia, ca urmare a implicatiilor deciziei CEDO privind revocarea Laurei Codruta Kovesi din functia de procuror-sef al DNA.

„In urma consultarilor cu prim-ministrul Romaniei, ca urmare a implicatiilor Deciziei CEDO in cauza Kovesi impotriva Romaniei, privind credibilitatea angajamentului Guvernului Romaniei fata de independenta procurorilor si respectul regulilor de drept, Ministerul Justitiei va inainta premierului propunerea ca Guvernul Romaniei sa transmita Comisiei de la Venetia solicitarea de a aplica dispozitiile statutare ale Comisiei in privinta domnului Tudorel Toader, respectiv eliberarea acestuia din functia de membru al Comisiei de la Venetia”, se mentioneaza intr-un comunicat al MJ.

Sursa citata precizeaza ca mandatul lui Tudorel Toader in cadrul Comisiei de la Venetia a fost prelungit in anul 2018, in timpul exercitarii mandatului de ministru al Justitiei.

Laura Codruta Kovesi a castigat marti, la CEDO, procesul prin care a contestat decizia de revocare din functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), informeaza un comunicat de presa al institutiei cu sediul la Strasbourg.

Potrivit CEDO, Romania a incalcat drepturile sefei Directiei Nationale Anticoruptie, prin revocarea acesteia din functie inainte de incheierea mandatului.

Conform deciziei CEDO, Kovesi nu a avut niciun mijloc de a ataca in justitie revocarea sa, deoarece o astfel de procedura nu ar fi permis examinarea decat a formei decretului prezidential de revocare, si nu a revendicarilor sale de fond, conform carora ea a fost revocata pentru ca a criticat reforma legislativa in materie de coruptie.

Totodata, Curtea a stabilit ca dreptul la libertatea de expresie al fostului procuror-sef al DNA a fost incalcat pe motiv ca ea a fost revocata din cauza criticilor pe care le-a facut in exercitarea functiilor sale pe un subiect de interes public.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: