Regizorul James Cameron, a lăudat Noua Zeelandă după ce a devenit cetățean anul trecut, numind-o o țară care „chiar crede în știință” și descriind oamenii de acolo ca „raționali”, în comparație cu Statele Unite.
Într-o declarație pentru Stuff, Cameron – care a filmat o mare parte din cel mai recent film Avatar în emisfera sudică – a descris situația din SUA sub Donald Trump ca „a fi ca și cum ai privi un accident de mașină repetat la nesfârșit” și a spus că cetățenia sa neozeelandeză era „iminentă”.
Regizorul și-a detaliat motivele într-un nou interviu acordat emisiunii In Depth cu Graham Bensinger, spunând că a făcut această mutare „pentru sănătatea sa mintală”.
El și soția sa au cumpărat o fermă în Noua Zeelandă în 2011 și au decis, după pandemie, să facă mutarea permanentă.
„Noua Zeelandă a eliminat complet virusul. De fapt, l-au eliminat de două ori. A treia oară, când a apărut sub o formă mutată, a reușit să pătrundă. Dar, din fericire, aveau deja o rată de vaccinare de 98%”, a spus el.
„De aceea iubesc Noua Zeelandă. Oamenii de acolo sunt, în mare parte, sănătoși la minte – spre deosebire de Statele Unite, unde rata de vaccinare era de 62%, iar aceasta este în scădere, mergând în direcția greșită.
Unde ai vrea să trăiești? Într-un loc care chiar crede în știință, este rațional și unde oamenii pot colabora armonios pentru un scop comun, sau într-un loc în care toată lumea e la cuțite, extrem de polarizat, ignorând știința și care, practic, ar fi în haos total dacă ar apărea o altă pandemie?”, a continuat Cameron.
„Cred că este oribil, cred că este înfricoșător,” a spus el despre realegerea lui Trump în 2024.
Cameron a declarat că a văzut în noua administrație americană „o întoarcere împotriva a tot ce este decent”.
„America nu reprezintă nimic dacă nu susține ceea ce a susținut istoric. Devine o idee goală, și cred că o golesc cât de repede pot, pentru propriul lor beneficiu” a spus el.
Cameron este responsabil pentru trei dintre cele patru filme cu cele mai mari încasări din toate timpurile: Avatar, Avatar: The Way of Water și Titanic, care au generat împreună venituri de aproximativ 13 miliarde de dolari.
Cameron se alătură unui exod tot mai mare de celebrități din industria filmului care părăsesc SUA, invocând al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă ca motiv principal. George Clooney a primit recent cetățenia franceză, iar Jim Jarmusch a anunțat că și el urmează să aplice pentru aceasta, în timp ce Ellen DeGeneres s-a mutat în Marea Britanie, iar Rosie O’Donnell în Irlanda.