Traficanti de droguri de mare risc, retinuti in Bistrita. Unul dintre ei este acuzat si de viol asupra unei persoane minore

news

Politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Bistrita-Nasaud, impreuna cu procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Biroul Teritorial Bistrita Nasaud, au documentat activitatea infractionala a unor persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc in forma continuata, conform unui comunicat al acestei institutii.

Politistii transmis ca „din cercetarile efectuate in cauza a reiesit faptul ca, in perioada septembrie 2023 – martie 2024, acestia ar fi procurat, detinut, oferit cu titlu gratuit si comercializat, in mod repetat, diferite cantitati de drog de mare risc 3-CMC (cunoscut sub denumirea de cristal), cu 100 de lei pentru o doza.”

Mai mult, „in sarcina uneia dintre persoane a fost retinuta si infractiunea de viol asupra unui minor, din materialul probator administrat rezultand ca, in perioada aprilie – mai 2024, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, ar fi intretinut, in mai multe randuri, relatii sexuale cu o persoana vatamata minora, de 14 ani.”

In urma perchezitiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite si ridicate mai multe mijloace de proba, la una dintre adrese fiind gasita si victima minora.

In 16 mai 2024, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Biroul Teritorial Bistrita-Nasaud au dispus retinerea a 2 persoane, pentru 24 de ore si masura controlului judiciar, fata de o alta persoana.

Arestati pentru 30 de zile

In urma actiunii politistilor din Bistrita, „judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Bistrita-Nasaud a dispus arestarea preventiva a persoanelor retinute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Directia Operatiuni Speciale din cadrul Politiei Romane.”

Conform comunicatului, „actiunea a beneficiat de sprijinul politistilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj si luptatorilor Serviciului pentru Actiuni Speciale al Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, precum si de cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bistrita-Nasaud.”

Politistii precizeaza, in incheierea comunicatului, ca „pe parcursul intregului proces penal, persoanele cercetate beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie.”

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: