Traian Basescu acuza SRI de implicare in campania electorala: „A transmis un document sau o rola de film cu declaratii date Securitatii la CNSAS”

politica

Traian Basescu acuza SRI de implicare in campania electorala. Fostul presedinte sustine ca SRI a transmis CNSAS un document sau o rola de film cu pagini din declaratiile sale date Securitatii comuniste.

„Tocmai am inchis telefonul cu fostul presedinte Traian Basescu care acuza SRI de implicare in campania electorala prin faptul ca a transmis CNSAS un document sau o rola de film (nu ii era foarte clar) pe 8 Aprilie 2019 in plina campanie pentru europarlamentare.

Declaratia pe larg o puteti vedea la Stirile TVR”, a scris jurnalistul Alex Costache pe Facebook.

In actiunea depusa la Curtea de Apel Bucuresti de CNSAS pentru stabilirea colaborarii cu Securitatea a lui Traian Basescu, se arata ca fostul presedinte si-a turnat colegii si a mentinut legatura cu Securitatea ca persoana de sprijin, pana aproape de caderea regimului. In dosar sunt documente de la SRI si MApN.

In actiunea in constatare inaintata Curtii de Apel Bucuresti de catre CNSAS si consultata de Mediafax (documentele au fost anonimizate) se precizeaza ca documentele identificate arata ca incepand din 1972, Traian Basescu a inceput cursurile la Institutul de Marina si, tot in acelasi an, acesta a inceput sa fie folosit in calitate de sursa, atribuindui-se un nume conspirativ.

Acesta continua sa fie sursa, utilizand acelasi nume conspirativ si dupa ce, in 1973, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 502 din 29 august, Institutul de Marina Civila Constanta este unficat cu Scoala Militara de Ofiteri Activi de Marina, formand Institutul de Marina „Mircea cel Batran”. Competentele sale se transfera la organele de contrainformatii militare ale noului Institut de Marina.

In 1976, Traian Basescu isi incheie studiile cand ofiterii de contrainformatii inceteaza legatura cu acesta si transmit dosarul personal organului de securitate responsabil cu supravegherea informativa a intreprinderii. Dosarul este clasat si trimis ulterior Serviciului de Securitate Port, care il retrimite in arhiva.

In 1979 Traian Basescu se inscrie in PCR, dosarul sau este distrus ,,ca urmare a dobandirii de catre titular a calitatii de membru’’, fara sa fie microfilmat, se arata in actiunea de constatare a CNSAS. In 1988, Basescu revine in tara si hotaraste sa reia legatura cu organele securitatii, sesizandu-le acestora mai multe aspecte de interes operativ, in baza unei instruiri prealabile, fiind folosit ca persoana din baza de sprijin cu nume conspirativ.

In dosarul lui Traian Basescu se regasesc trei documente, dintre care doua furnizate de catre SRI si MApN, care arata ca fostul presedinte este aceeasi persoana cu sursa Securitatii.

Fila 118 din volumul 5 al Registrului inventor arhiva al fondului de retea, pastrat la Constanta, este un document pus la dispozitie CNSAS de catre SRI, iar filele 64v si 65 din Registrul jurnal al unei retele informative din Mangalia au fost puse la dispozitie de catre Directia de Siguranta Militara a MapN. Un alt document este cadrul de semnalare a dosarului (…) de pe rola de microfilm corespunzatoare din fondul retea pastrat la Constanta, predat CNSAS la 8 aprilie 2019.

,,Subliniem ca identitatea dintre sursa (…) si dl. (…) rezulta din faptul ca numarul dosarului personal (…) din perioada colaborarii cu organele de contrainformatii militare (…) se regaseste si pe notele informative olografe ale sursei (…) documente pe care le consideram relevante in stabilirea calitatii de colaborator a acestuia’’, spune CNSAS in documentele inaintate catre instanta.

Totodata, se arata in documentele mentionate ca inclusiv numele ofiterului de legatura din perioada colaborarii cu organele de contrainformatii militare se regaseste in doua surse diferite.

,,Numele este consemnat atat in Registrul jurnal pentru reteaua informativa (…) Mangalia, in dreptul dlui. (…), cat si pe notele informative ale sursei”.

Pentru fostul presedinte, colaborarea cu Securitatea a insemnat furnizarea de informatii prin care se denuntau activitati contrare regimului totalitar comunist, precum intenta de a parasi tara si relatiile cu cetateni straini. Informatiile din notele datate in 05.05.1975 arata ca astfel se ingradeau dreptul la viata privata si dreptul la libera circulatie, ambele fiind prevazute in Pactul International privind Drepturile Civile si Politice.

Informatiile furnizate de catre acesta au in vedere legaturile stabilite de un coleg de facultate al acestuia cu cetateni straini, activitate ingradita de catre statul comunist, reprezentand un act ostil regimului totalitar, precum si intentia unei alte persoane de a pleca in strainatate, atitudine extrem de grava din perspectiva aceluiasi regim comunist.

In nota de constatare, CNSAS arata ca furnizarea de informatii a fost realizata in mod constient si ca cele transmise au determinat masuri concrete dispuse de catre Securitate asupra persoanelor vizate. Intr-una din notele sale, Traian Basescu propune avizarea negativa a unei eventuale desemnari ca ofiter pe navele romanesti ce pleaca in strainatate a unei persoane denuntate.

,,Se detine material informativ furnizat de colaboratorul (…) din care rezulta ca (…) ar fi dispus ca, in cazul in care ar reusi sa cunoasca in strainatate (…) sa ramana acolo. Avand in cedere aspectele raportate mai sus, propun a se aviza negativ”, se arata documentul inaintat Curtii de Apel de catre CNSAS.

Totodata, documentele mai arata ca persoana avizata negativ in 1975 a continuat sa fie supravegheata de catre sursa timp indelungat, iar in 1977, a fost, totusi, avizata pozitiv de catre acesta.

Pe 29 mai, Curtea de Apel Bucuresti a inregistrat la Sectia Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, care cere stabilirea calitatii de colaborator al Securitatii pentru Traian Basescu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: