„Trăiască regina, mama naturii!”. Cum a fost întâmpinată Șoșoacă de daci în fața Parchetului: ”Va veni momentul când eu voi fi președintele României, toți veți fi în pușcărie”

Trăiască regina mama naturii. Cum a fost întâmpinată Șoșoacă de daci în fața Parchetului Va veni momentul când eu voi fi președintele României toți veți fi în pușcărie
Momente ireale, luni, în fața Parchetului General. Diana Șoșoacă, chemată la audieri, a fost întâmpinată de susținători cu strigături precum „Trăiască regina, mama naturii!”. Șoșoacă este acuzată de 11 infracțiuni.

„Trăiască regina, mama naturii!” și ”Diana, Diana”, au scandat susținătorii lui Șoșoacă. La fel ca în cazul lui Călin Georgescu, printre admiratori au fost și mai mulți indivizi îmbrăcați în costum dacic.

Ea s-a prezentat la Parchet făcând live pe Facebook, spusele sale fiind împănate de înjurături: ”Lua-v-ar dracu, fir-ați ai dracu de proști”.

”Am venit la judecata satanelor. Nu mi-e frică de ei, le mut toată clădirea asta a lor. Trăim în dictatură. De abia aștept să fiu arestată, să vedeți ce reportaje facem în pârnaie”, a adăugat Șoșoacă.

„Va veni momentul când SOS România va ajunge la guvernare, va veni momentul când eu voi fi președintele României, toți veți fi în pușcărie și la canalul Dunăre-București pentru cât v-ați bătut joc de români”, a mai spus șefa SOS.

Procurorul general Alex Florența a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare în cazul Dianei Șoșoacă, suspectată de săvârșirea a 11 infracțiuni: 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal; 4 infracțiuni de promovarea în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepții sau doctrine antisemite; negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia; ultraj.

De-a lungul timpului, Diana Șoșoacă a fost implicată în mai multe evenimente de violență fizică și verbală.

*** În luna februarie 2025, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus la Parchetul General un denunț la adresa Dianei Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, condamnat pentru genocid.

Astfel, pe 11 februarie 2025, Diana Șoșoacă a avut o intervenție în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceaușescu, afirmând că: ‘Nimeni nu l-a egalat vreodată’.

*** În octombrie 2024, Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Nemulțumită că judecătorii de la Curtea Constituțională i-au invalidat candidatura la alegerile prezidențiale, Diana Șoșoacă a intrat atunci live pe YouTube și l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

‘Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât ‘Trăiască Legiunea și Căpitanul’, care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum. Rușine tuturor!’, spunea Șoșoacă.

*** La sfârșitul lunii noiembrie 2024, Diana Șoșoacă a mers la troița din localitatea ilfoveană Tâncăbești, unde a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, și a altor 13 membri ai mișcării de extremă dreapta.

‘E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot’, declara Diana Șoșoacă despre Corneliu Zelea Codreanu, într-o transmisiune pe Facebook.

*** În decembrie 2021, o jurnalistă din Italia depune plângere penală împotriva Dianei Șoșoacă, pe care o acuză că a sechestrat-o în cabinetul ei de avocatură din București din cauza neînțelegerilor legate de un interviu.

Comentarii

Citește mai departe

O dronă de atac despre care Forțele Aeriene ale Ucrainei afirmă că este de tip „Banderol”, folosită de Rusia în atacurile asupra Ucrainei, a pătruns luni după-amiază în spațiul aerian al Republicii Moldova și s-a prăbușit în apropierea localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Aparatul a explodat la impactul cu solul și a provocat un incendiu […]
Marina SUA a acordat companiei Raytheon, o filială a RTX, un contract de 22,9 miliarde de dolari pentru a intensifica producția de rachete de croazieră Tomahawk. Marina SUA a anunțat acordul pe site-ul său web, relatează publicația ucraineană Militarnîi. Schimbarea abordării față de achiziția de arme Pentagonul a subliniat că acest contract face parte dintr-o […]
Exportatorii de petrol din Orientul Mijlociu au stabilit transporturi secrete prin Strâmtoarea Hormuz. Aceste transporturi, împreună cu alte măsuri, contribuie la menținerea prețurilor globale ale petrolului la 80-90 de dolari pe baril, notează Bloomberg. Petrolul este transportat prin Strâmtoarea Hormuz cu nave cu transponderele oprite, apoi transferat pe petroliere în Golful Oman pentru transport ulterior, […]
Fostul judecător Cristi Dănileț readuce în atenție o decizie a Curții Constituționale din 2005 în care CCR stabilea explicit că o lege nouă nu poate modifica durata mandatelor deja aflate în curs, pentru că ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii. Dănileț afirmă că așteaptă motivarea hotărârii prin care CCR a declarat luni constituțională prevederea […]
28 de organizații neguvernamentale (ONG-uri) din România au transmis astăzi o scrisoare doamnei Diana-Anda Buzoianu, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care îi cer să declanșeze consultările publice transfrontaliere privind complexul minier și metalurgic „Čukaru Peki” și „Malka Golaja”, propus de compania chineză Zijin Mining în estul Serbiei. Cele 28 de ONG-uri atrag atenția asupra […]