Trei institute au fost acreditate pentru a efectua sondaje, pe 9 iunie, la iesirea de la urne. Doua sunt apropiate de PSD

Biroul Electoral Central a acreditat in aceasta saptamana trei institute pentru a realiza sondaje de opinie la iesirea de la urne la alegerile din data de 9 iunie la nivel national.
Este vorba de Centrul de Sociologie Urbana si Regionala CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde si Sodiso Research SRL. CURS este patronat de Iosif Buble, sotul deputatei PSD Diana Tusa. Avangarde este patronat de controversatul sociolog Marius Pieleanu, ale carui sodnaje date publicitatii au fost deseori contrazise de realitate.
Tot BEC a acreditat Fundatia ”Biroul de Cercetari Sociale” pentru a realiza sondaje la iesirea de la urne in municipiul Ramnicu Sarat si Sodiso Research SRL pentru judetul Mures.
De asemenea, Sondaje Marketing Relatii Publice SRL va efectua sondaje la nivelul orasului Ludus, judetul Mures.
Potrivit hotararilor BEC, operatorii de sondaj au acces in zona de protectie de 500 de metri a sectiilor de votare, fara a avea voie in interiorul sectiilor.
Totodata, acestia au obligatia de a nu tulbura linistea si ordinea publica si de a nu interveni in niciun mod in organizarea si desfasurarea alegerilor.