„Trotineta”, noua ironie preferată a liderilor PSD care circulă cu SUV-uri de lux. Tudose atacă Guvernul vorbind de ”trotinetiști”. El are două Mercedes-uri de aproape 150.000 de euro

Trotineta noua ironie preferată a liderilor PSD care circulă cu SUV-uri de lux. Tudose atacă Guvernul vorbind de trotinetiști. El are două Mercedes-uri de aproape 150.000 de euro
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a readus miercuri „trotineta” în discursul PSD, într-un atac la adresa Guvernului interimar, pe care îl acuză că funcționează cu miniștri cărora le-ar fi expirat mandatul legal. Comparația este cu atât mai spectaculoasă cu cât președintele Consiliului Național al PSD este cunoscut pentru pasiunea sa pentru automobile Mercedes, iar un alt lider social-democrat folosise exact aceeași imagine, a „trotinetei”, când fusese întrebat recent despre Audi-ul său de 120.000 de euro.

„Blatiștii… Și nu e vorba de mersul cu trenul/autobuzul/vaporul sau trotineta fără bilet! Este vorba de a fi blatist guvernamental!”, a scris Tudose pe Facebook.

Fostul premier susține că miniștrii interimari care au depășit perioada de 45 de zile prevăzută pentru interimat nu ar mai avea dreptul să exercite atribuțiile funcției și ridică inclusiv problema legalității documentelor semnate ulterior.

„Este ca și cum ai un abonament la tren/autobuz etc. cu valabilitate 45 de zile de la data emiterii. Din ziua 46 nu mai e valabil. Te prinde «nașu» sau controloru’, iei amendă și te și dă jos!”, afirmă Tudose.

Ținta principală este Ilie Bolojan, care a preluat interimar și Ministerul Energiei după demisia lui Bogdan Ivan. Bolojan a preluat portofoliul la 24 aprilie.

Tudose și cele două Mercedes-uri de aproape 150.000 de euro

Referirea lui Tudose la transportul public și la trotinetă contrastează cu automobilele pe care liderul PSD le-a declarat în ultimii ani.

În documentele depuse pentru alegerile europarlamentare din 2024 apăreau două Mercedes-uri fabricate în 2020. Tudose a explicat atunci că unul dintre acestea este un Mercedes G Klasse cumpărat second-hand în leasing pentru 78.000 de euro.

Pentru cel de-al doilea, un Mercedes GLE, Tudose spunea că valoarea de achiziție fusese de 71.000 de euro și că a dat la schimb, prin sistem buy-back, alte două automobile Mercedes. Valoarea cumulată a celor două mașini era astfel de aproximativ 149.000 de euro.

„Nu îmi ascund mașinile, sunt la vedere, vin cu ele la PSD”, declara Tudose în 2024.

În iunie 2025, jurnaliștii Snoop l-au surprins pe liderul PSD folosind frecvent și un Mercedes GLE 63 cu motor V8 biturbo. PSD a transmis atunci că respectivul automobil nu îi aparține lui Tudose, ci unei rude.

Tudose ocupă în prezent funcția de președinte al Consiliului Național al PSD și este europarlamentar. Funcția sa din conducerea partidului apare pe pagina oficială a PSD, actualizată după reorganizarea conducerii social-democrate.

„Vreți să venim cu trotinete?” – replica unui alt lider PSD cu Audi de 120.000 de euro

Tudose nu este primul lider PSD care introduce „trotineta” într-o discuție despre politicieni și automobile.

În iulie, deputatul Marian Mina, președintele PSD Giurgiu, a fost întrebat de jurnaliști despre Audi-ul SQ8 cu care venea la Parlament.

„Nici așa nu este bine, nici dacă le avem în declarațiile de avere, nici dacă le luăm în leasing, nici dacă facem împrumut la bancă, nici așa nu este bine pentru dumneavoastră? Vreți să venim cu trotinete?”, a răspuns Mina.

Ulterior, după ce Sorin Grindeanu i-a cerut public să-și prezinte declarația de avere, Mina a publicat documentul.

Din acesta rezultă că a contractat un credit auto de 200.000 de lei pentru avans, iar contractul de leasing pentru Audi SQ8 are valoarea de 600.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro.

PSD a transmis că Mina plătește lunar 4.780 de lei rata de leasing, 1.400 de lei CASCO și 3.850 de lei rata creditului bancar. În total, aproximativ 10.000 de lei lunar, în condițiile în care venitul său lunar de parlamentar calculat pentru 2025 a fost de aproximativ 11.300 de lei.

Mercedes-uri de peste 100.000 de euro și BMW-uri în parcarea PSD

Automobilele scumpe folosite de Tudose și Mina nu sunt cazuri izolate printre parlamentarii și liderii PSD.

Fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu a fost filmat conducând un Mercedes GLE 450 al cărui preț de nou depășește 100.000 de euro. Mașina nu îi aparținea personal, Câciu explicând că o închiriase de la o companie. Investigația Snoop a arătat ulterior că societatea era controlată de fosta sa soție.

Deputatul PSD Mihai Weber, președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, a fost surprins la rândul său cu un Mercedes AMG GLE 53 de aproximativ 140.000 de euro. Automobilul fusese cumpărat în leasing de o firmă din Gorj în care Weber era implicat ca acționar, iar parlamentarul îl folosea pentru deplasările la sediul PSD și la Parlament.

Un alt deputat PSD, Vlad Drinceanu, fost șef al Inspectoratului Școlar București și fost consilier al primarului Daniel Băluță, a fost filmat venind la Parlament cu un BMW X5 M evaluat la aproximativ 100.000 de euro. Mașina nu îi aparține, fiind în leasing pe o firmă care a avut contracte cu instituții din Sectorul 4.

Lista este completată chiar de Marian Mina, cu Audi SQ8 de circa 120.000 de euro. Într-o investigație publicată în iulie, Snoop consemna că mai mulți parlamentari PSD au fost fotografiați sau filmați în ultimele luni folosind SUV-uri premium care fie erau cumpărate în leasing, fie aparțineau unor firme sau unor apropiați.

Are dreptate Tudose în privința celor 45 de zile?

Dincolo de ironia cu „blatiștii” și trotinetele, problema juridică invocată de Tudose există. Constituția stabilește că interimatul funcției de membru al Guvernului poate fi asigurat pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

Mai puțin clară este însă concluzia formulată de liderul PSD potrivit căreia toate actele semnate după expirarea acestei perioade ar fi automat „nule de drept”.

Fostul judecător al Curții Constituționale Petre Lăzăroiu explica în iunie că legea fundamentală stabilește limita de 45 de zile, dar nu precizează explicit ce se întâmplă după expirarea termenului. Una dintre soluții ar fi desemnarea unor alți miniștri interimari.

Lăzăroiu arăta și că anumite atribuții administrative pot fi exercitate în continuare de secretarii generali ai ministerelor, în special cele necesare funcționării curente și efectuării plăților, însă aceștia nu pot substitui ministrul în toate deciziile politice și administrative.

Tudose merge însă mai departe și susține că inclusiv actele semnate de secretarii de stat ale căror atribuții proveneau de la miniștrii respectivi ar putea fi lipsite de efecte juridice.

„O trecem și pe asta la «reforme»?!? Dacă vă pica fișa la timp o treceați și în PNRR! Găseați voi și o firmă de consultanță, că nu dădeați de la voi, o făceați jalon și azi erați blatiști cu acte!”, a încheiat președintele Consiliului Național al PSD.

Comentarii

Citește mai departe

Curtea de Apel obligă Romsilva să redeschidă temporar drumul prin Pădurea Băneasa. ONG-urile avertizează asupra unui „ecocid”. Curtea de Apel București a obligat Romsilva să permită din nou accesul auto pe traseul care traversează Pădurea Băneasa și deservește inclusiv cartierul Greenfield, până la soluționarea procesului pe fond. Hotărârea, pronunțată recent, reaprinde însă o controversă mult […]
Fumatul și utilizarea țigărilor electronice pot modifica echilibrul microorganismelor care trăiesc în cavitatea bucală, iar unele cercetări au identificat diferențe importante între microbiomul oral al persoanelor care fumează sau vapează și cel al nefumătorilor. Schimbările nu înseamnă automat apariția unei boli, însă pot crea un mediu mai favorabil inflamației și dezvoltării unor probleme gingivale și […]
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, în ședința de luni, Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027-2036 și programul de transformare și dezvoltare a forțelor armate până în 2044. Membrii CSAT au analizat și consolidarea prezenței militare americane în România, în contextul revizuirii posturii trupelor SUA în Europa. Ședința desfășurată la […]
O fotografie realizată la Palatul Cotroceni, în care președintele Nicușor Dan apare alături de o tânără cu o poșetă accesorizată cu un personaj Hello Kitty, a fost distribuită masiv pe rețelele sociale împreună cu o informație falsă. Femeia a fost prezentată drept Martina Orlea, noua consilieră a șefului statului în domeniul securității naționale. În realitate, […]
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, susține că deplasarea cu avionul privat la Mykonos, alături de politicieni, oameni de afaceri și judecătorul CCR Cristian Deliorga, a avut drept scop o întâlnire cu potențiali investitori americani. Daraban afirmă că întreaga ședere pe insula grecească a durat între patru și cinci ore, fără […]