externe

Trump vrea sa efectueze un test nuclear, ca avertisment la adresa Rusiei si Chinei – Washington Post

Administratia presedintelui Donald Trump a evocat posibilitatea efectuarii primului test nuclear american dupa anul 1992, ca avertisment la adresa Rusiei si Chinei, decizie ce ar reprezenta o schimbare radicala a politicii de aparare a SUA, potrivit editiei de vineri a cotidianului Washington Post, citat de AFP, scrie Agerpres.

Conform acestei publicatii, care citeaza un inalt responsabil guvernamental si doi fosti responsabili, toti sub acoperirea anonimatului, discutia a avut loc in timpul unei reuniuni desfasurate pe 15 mai si a survenit dupa ce oficiali americani au spus ca Rusia si China ar efectua astfel de teste. Moscova si Beijingul au dezmintit, in timp ce Washingtonul nu a adus dovezi in sprijinul acelor afirmatii.

In opinia inaltului responsabil american citat de Washington Post, daca Statele Unite ar arata ca pot efectua ”rapid” un test nuclear aceasta ar fi o buna tactica de negociere intr-o perioada in care Washingtonul incearca sa incheie cu Rusia si China un acord tripartit asupra armelor nucleare. Reuniunea s-a incheiat fara o decizie, iar sursele au pareri diferite cu privire la continuarea acestei discutii, mai noteaza cotidianul american.

In opinia lui Beatrice Fihn, membra a Campaniei internationale pentru abolirea armelor nucleare (ICAN), grupul care a primit Premiul Nobel pentru Pace in 2017, un eventual test nuclear american ar putea conduce la declansarea unui nou Razboi Rece. ”Aceasta ar distruge orice sansa de a evita o noua si periculoasa cursa a inarmarii nucleare. Aceasta ar conduce in final la erodarea cadrului mondial al controlului armamentelor”, a estimat ea intr-un comunicat.

Relatarea din Washington Post survine dupa ce presedintele Donald Trump a anuntat retragerea SUA din tratatul Cer Deschis (Open Skies), acuzand Rusia ca incalca acest acord ce permite zboruri de observatie intre statele semnatare pentru verificarea miscarilor militare.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: donald trump

Recent Posts

Operatiunea „Podul Crimeii”. Moscova dezvaluie ca ucrainenii au folosit combustibil solid de racheta in atacul asupra podului

Ziarul rusesc Kommersant, citand surse din cadrul investigatiei, a dat publicitatii modul in care fortele…

6 ore ago

Oferta educationala din partea militiei houthi: Studentii suspendati din cauza protestelor la universitatile americane isi pot continua studiile la Universitatea din Sanaa

Militia houthi din Yemen, aliniata cu Iran, care a perturbat transportul mondial pentru a-si manifesta…

8 ore ago

Oficiali ai Hamas si directorul CIA se vor intalni cu mediatorii egipteni pentru a discuta cea mai recenta propunere pentru un armistitiu

O delegatie a gruparii militante palestiniene Hamas se va afla, sambata, la Cairo, a declarat…

8 ore ago

ONU trage un semnal de alarma cu privire la noi legi din Spania care ar putea reabilita epoca Franco

Noile legi propuse de guvernele de coalitie regionala de dreapta si de extrema dreapta din…

8 ore ago

Armata americana anunta ca, din cauza vremii nefavorabile, va asambla debarcaderul pentru Gaza intr-un port israelian

Armata americana a anuntat, vineri, ca intrerupe temporar constructia unui debarcader in largul coastei Gaza…

8 ore ago