Părea că avem o legătură aproape romantică între Donald Trump, proaspăt reales președinte al Americii, și omologul său rus Vladimir Putin, la începutul anului. Astăzi Trump amenință că trimite Ucrainei rachete Tomahawk dacă Putin nu încheie pacea și în același timp asistă Ucraina în războiul său cu drone prin care distruge industria energetică a Rusiei. Ce s-a întâmplat între timp? Cum a trecut Trump de la împăciuitorism extrem la acțiuni deschis ofensive? Totul a pornit de la faptul că Putin l-a citit greșit pe Trump.
Cum a trecut președintele SUA de la „îl respect pe Vladimir Putin. Este un tip dur, este un tip tare” și de la critici deschise la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski la „Sunt foarte dezamăgit, pentru că Vladimir și cu mine am avut o relație foarte bună. Probabil că încă o avem. Nu înțeleg de ce continuă acest război”, ultima pe 15 octombrie?
O vreme, strategia lui Putin de a-l flata pe Trump a mers, ba chiar foarte bine. Liderul de la Washington este un om extrem de vanitos, pentru care lucrurile astea contează. Dar vanitatea merge în mai multe direcții. Și nevoia de apreciere vine și din tabăra opusă, adică Rusia sau China, dar și din tabăra occidentală, pe care Trump vrea să o conducă.
Și mai este ceva. Mângâierea vanității poate merge o vreme, până nu se dovedește atât de goală de conținut încât pare o bătaie de joc.
Putin l-a sfidat pe Trump chiar în timpul discuțiilor de pace pe care le-au avut, când a intensificat bombardamentele asupra Ucrainei.
Mai mult, el nu a mișcat niciun centimetru măcar în direcția vreunui semnal de pace, ba chiar din contră.
Până și Donald Trump și-a dat seama că se transformă într-o marionetă a lui Putin.
Pe de altă parte, europenii și-au jucat cărțile foarte bine. I-au dat de înțeles lui Donald Trump că poate fi liderul lor, așa cum își dorește, doar dacă sprijină Ucraina și se opune amenințării Rusii.
De la șeful NATO, Mark Rutte, la lideri europeni precum Macron, Meloni sau președintele finlandez Stubb, au știut cum să-i șoptească lui Trump în ureche. Și i-au dat „succese” cu care se poate mândri, în primul rând alocarea a 5% din PIB pentru înarmarea țărilor NATO. Nu e clar cât este artificiu și cât este realitate, mai ales că acest nivel va fi atins la mult timp după ce Trump nu va mai fi președinte, dacă se va ajunge vreodată la el. Cert este că și europenii au luat mai multă responsabilitate pentru înarmare, așa cum a cerut Trump și cum era de altfel normal.
Putin nu a reușit să citească bine aceste semnale. A crezut că-l poate manevra pe Trump la nesfărșit, știind că acesta își dorește Premiul Nobel pentru Pace, dar și validarea din partea sa. Doar că lucrurile astea nu pot merge la nesfârșit. Este adevărat și că Trump încă ezită să meargă la viteză de croazieră contra Rusiei, spre exemplu prin impunerea de sancțiuni directe, dar a luat măsuri clare.
Le va menține Trump, va fi consistent în direcția de a forța Rusia să facă pace?
Rămâne de văzut. Cert este că Putin a calculat greșit și a creat condițiile pentru ca Trump să se întoarcă împotriva sa.