Tudorel Toader se asteapta la un verdict foarte dur al Curtii de la Venetia in privinta codurilor penale. Se spala pe maini in mare graba

news

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a precizat luni in privinta demersurilor legislative de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala ca ministerul a elaborat doua proiecte de lege pentru punerea in acord cu deciziile CCR si cu directivele europene, acte normative aprobate de Guvern, iar Comisia speciala a Parlamentului a promovat alte doua initiative, dezbatute si adoptate.

„Ministerul Justitiei a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala, in acord cu deciziile de admitere sau interpretative ale CCR.

In acelasi timp, Ministerul Justitiei a elaborat un alt proiect de lege pentru modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala pentru transpunerea Directivelor referitoare la confiscarea extinsa, respectiv consolidarea prezumtiei de nevinovatie. In vara lui 2017, cele doua proiecte de lege au fost adoptate de catre Guvern si transmise legiuitorului pentru realizarea operei de legiferare.

Comisia speciala a Parlamentului a promovat alte doua initiative parlamentare de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala, prin consacrarea altor solutii legislative, care au fost dezbatute si adoptate”, a scris Toader, pe Facebook.

Mai multe surse oficiale, citate de jurnalista Ioana Ene Dogioiu, au anuntat ca Tudorel Toader si-a pierdut credibilitatea in randul colegilor sai din cadrul Curtii de la Venetia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: