Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat vineri că nu consideră că are vreo răspundere pentru modul în care a gestionat activitatea Ministerului Justiţiei, subliniind că orice formă de răspundere trebuie stabilită pe baza unor fapte imputabile şi dovedite.
„Orice formă de răspundere trebuie antrenată pe baza unor fapte imputabile şi dovedite. Sigur că orice ministru răspunde în măsura în care n-a reuşit să finalizeze proiectele începute, dar asta este o altă discuţie. Răspunzând punctual, nu cred că am vreo răspundere pentru modul în care am gestionat activitatea Ministerului Justiţiei”, a afirmat Tudorel Toader, la Antena 3.
Referindu-se la anunţul premierului Ilie Bolojan privind constituirea unui grup de lucru pentru analiza situaţiei din justiţie, în contextul documentarului realizat de Recorder, fostul ministru a apreciat că din acest grup ar trebui să facă parte „oameni care ştiu carte, care cunosc mecanismele statului de drept şi care sunt de bună credinţă”.
În ceea ce priveşte acuzaţiile potrivit cărora, prin înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, nu ar mai exista răspundere din partea magistraţilor, Tudorel Toader a precizat că această structură nu a fost iniţiativa Ministerului Justiţiei sau a Guvernului.
„Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nu a fost opera Ministerului Justiţiei, nici a Guvernului. A fost creată prin iniţiativă parlamentară, a acelei comisii speciale, şi aprobată prin Legea nr. 107 din 2018”, a spus Toader.
La rândul său, premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că toate aspectele apărute în urma documentarului Recorder „par grave”, cel puţin în modul în care au fost prezentate, şi că acestea trebuie verificate.
„Ar trebui verificate în aşa fel încât să se constate ce probleme sunt şi trebuie făcută şi o analiză a legislaţiei. Să vedem, după o perioadă de timp de funcţionare pe o anumită legislaţie, care a fost acceptată la vremea respectivă şi care a avut toate validările, în ce măsură această legislaţie ţine cont de realităţi”, a afirmat premierul.
Ilie Bolojan a adăugat că este necesară o evaluare a prevederilor legale privind prescrierea faptelor, durata soluţionării proceselor, precum şi a aspectelor legate de delegări şi de posibilitatea unor intervenţii care pot prelungi procesele.
„Aspectele care ţin de prescrierea unor fapte trebuie tratate într-o anumită formulă, durata de soluţionare a proceselor trebuie scurtată, iar cele care ţin de delegări şi de posibilitatea de intervenţie care să lungească anumite procese trebuie să fie clar reglementate”, a spus Bolojan.
Premierul a reiterat că va fi constituit un grup de lucru pentru analiza tuturor aspectelor legislative.
„Şi la sfârşitul şedinţei de Guvern din această săptămână am convenit să facem un grup de lucru care să analizeze aceste aspecte care ţin de partea de legislaţie, în aşa fel încât, colaborând cu profesioniştii din sistem, cu asociaţiile de magistraţi şi cu experţii Ministerului Justiţiei, să vedem dacă se impun propuneri care să fie susţinute pentru a îmbunătăţi legislaţia”, a declarat Ilie Bolojan.
Acesta a mai arătat că funcţionarea corectă a sistemelor publice presupune un echilibru între legislaţie, oameni şi mecanisme instituţionale.
„Întotdeauna înseamnă legislaţie, oameni şi sisteme echilibrate. În anii în care am fost în funcţii publice, am lucrat cu sisteme care aveau probleme serioase şi, ca să poţi îndrepta acele probleme, exclusiv din interior nu s-a putut face acest lucru, fiind necesară o formă de echilibru şi de intervenţie pentru ca lucrurile să fie aşezate”, a mai spus premierul.