„Dacă ne demonstrăm incapacitatea de a face Guvernul, președintele continuă demersul în alte modalități. Eu înțeleg că pe 1 septembrie președintele va spune ceva. Nu și-a imaginat nimeni că vor decurge așa lucrurile”, a declarat Tudose la Gândul.
Fostul premier a subliniat că desemnarea unui candidat pentru conducerea Executivului aparține șefului statului, după consultarea partidelor parlamentare.
„Suntem partid politic, dar nu facem noi desemnări. Eu cred că domnul președinte va decide, la un moment dat, că trebuie să facă ceva, pentru că România este în picaj”, a afirmat social-democratul.
Întrebat despre posibilitatea unor discuții cu formațiunea condusă de George Simion, Mihai Tudose a susținut că toate partidele parlamentare reprezintă alegători și că negocierile ar trebui purtate în jurul unor proiecte concrete.
„Aș negocia pe proiecte cu AUR. Negociez cu toată lumea”, a declarat președintele Consiliului Național al PSD.
Tudose a explicat că ar prezenta un program de guvernare celorlalte formațiuni și ar încerca să construiască o majoritate cu partidele care acceptă obiectivele propuse.
În privința unei eventuale negocieri concrete, europarlamentarul PSD a precizat că nu a discutat despre acest scenariu cu președintele partidului, Sorin Grindeanu.
Mihai Tudose l-a atact apoi premierul interimar Ilie Bolojan, căruia îi reproșează modul în care a gestionat dificultățile din sistemul energetic și creșterea prețurilor.
„La cum am văzut că se manifestă Bolojan și gruparea din jurul lui și USR-ul în ultimul timp, mă îndoiesc. Am văzut cum se manifestă, parcă e reclamă la foame și frig. Ceva rău, asta îmi inspiră mie acum”, a afirmat fostul premier.
Acesta a susținut că problemele provocate de scăderea debitului Dunării și diminuarea producției de energie ar fi trebuit anticipate mai devreme și a criticat închiderea unor capacități de producție pe bază de cărbune.
Declarațiile vin după ce Tudose a mai lăsat deschisă, pe 12 august, posibilitatea unei colaborări cu partidul lui George Simion.
„AUR reprezintă pe cineva, dar nu a fost o discuție despre această formulă de guvernare. N-a fost deocamdată, știți cum e în politică, niciodată să nu spui niciodată”, declara atunci fostul premier.
PSD și AUR au colaborat deja în Parlament pentru demiterea Guvernului Bolojan. Moțiunea de cenzură depusă de cele două formațiuni a fost adoptată pe 5 mai, cu 281 de voturi.
În iulie, George Simion a făcut publică și o scrisoare primită de la Sorin Grindeanu, prin care liderul PSD invita AUR să participe la o comisie parlamentară destinată gestionării blocajului politic.
Președintele PSD a exclus anterior o majoritate de guvernare alături de AUR, dar ulterior a afirmat că partidul lui George Simion reprezintă un electorat care nu poate fi ignorat.
Într-o declarație din 17 iulie, Grindeanu a invocat drept obstacole pozițiile AUR privind sancțiunile impuse Rusiei și războiul din Ucraina, afirmând că aceste chestiuni nu au fost clarificate de formațiunea condusă de George Simion.
Între timp, liderul PSD a recunoscut că social-democrații nu au încă voturile necesare pentru învestirea unui nou guvern.
Pentru obținerea votului de încredere este necesară susținerea a cel puțin 233 de deputați și senatori.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, PSD încearcă să obțină sprijinul UDMR, al unor grupuri parlamentare mai mici și al unor aleși din alte formațiuni, inclusiv AUR și PNL.
Sorin Grindeanu a susținut că șansele formării unei majorități cresc după 1 septembrie, odată cu începerea sesiunii ordinare a Parlamentului și revenirea parlamentarilor din vacanță.
Guvernul condus de Ilie Bolojan funcționează în regim interimar din 5 mai 2026, după adoptarea moțiunii de cenzură inițiate de PSD și AUR. În această perioadă, tentativele de formare a unor cabinete conduse de Eugen Tomac și Adrian Veștea nu au dus la învestirea unui nou executiv.