Tudose ii pune cruce lui Dragnea: „Ba, baiatule, de ce ai ales sa te internezi intr-o clinica particulara, si nu intr-un spital regional?”

politica

Fostul premier PSD, Mihai Tudose, anunta ca Liviu Dragnea indreapta PSD catre „disolutia totala”, cadere amplificata si de decizia sefului PSD de a se interna intr-o clinica privata. El se asteapta ca PSD sa obtina doar 17-18% la urmatoarele alegeri.

„De ce ai ales sa te internezi intr-o clinica particulara, si nu intr-un spital regional? Sa te scoli in zori, sa-ti iei numar de asteptare, sa capeti trimitere la RMN, sa stai printre bacterii si semeni bolnavi… Romanii nu si-au dat functia de al treilea om in stat si sunt nevoiti sa treaca prin toate astea. Ia du-te, mai baiatule, la urgenta, sa vezi ce conditii sunt acolo!”, il indeamna Tudose pe Dragnea intr-o declaratie acordata publicatiei podul.ro.

Declaratia completa:

”Pe mine nu ma deranjeaza ca Dragnea si acolitii lui fac un turneu prin tara, dar ma deranjeaza extrem de proasta guvernare emanata de PSD. Sunt satul pana peste cap de asa-zisii profesionisti de la Palatul Victoria, care se intrec in baliverne, erori si, ceea ce este cel mai grav, se intrec in bataia de joc cu care-i trateaza pe romani.

Inteleg ca Dragnea s-a internat intr-o clinica privata si ca n-a mai ajuns sa puna piciorul in Braila, dar ce nu inteleg eu, printre altele, este de ce a mai venit si domnul Les, ministrul Apararii, in judetul nostru? Les nu-i vreo scula in partid, nu are functii, dar s-a grabit sa vina ca sa taca la o sedinta politica, insa fara sa gaseasca de cuviinta sa aibe o intalnire cu militarii, cu rezervistii din judet. Pai de ce mai esti ministru, mai baiatule? Sunt absurd daca spun ca ar fi fost normal sa se intalneasca si el cu militarii, sa-i intrebe de una, de alta, sa le afle problemele? Macar sa-i fi intrebat: aveti sireturi?, va lipseste ceva?

La Braila a ajuns si ministrul Sanatatii, doamna Pintea, care, cand a intrat putin intr-un spital, i-a anuntat pe toti cei de acolo ca ea nici nu avea de gand sa faca o astfel de vizita, ca ea se grabea… Pai, daca esti ditai ministrul la Sanatate, intr-o tara cu problemele Romaniei, tu ce vrei sa vizitezi, daca nu un spital regional? Vreo fabrica de confectii? Indiferenta asta fata de problemele romanilor va costa enorm PSD. Chiar nu iti poti bate joc in permanenta de oameni.

In rest, sedinta PSD de la Braila s-a dovedit o butaforie de cea mai joasa speta. Ce multi si ce mari suntem noi – asta a fost halucinatia comuna. Dupa cum ati vazut, lumea din Braila s-a saturat de minciunile PSD. Din cate stiu, multi dintre PSD-istii adusi acolo nu au iesit fericiti la final. N-au nici cel mai mic motiv. Primarul din Braila le-a transmis oficial tuturor, si in special absentului Dragnea, sa termine cu mutilarea Legilor Justitiei si cu astfel de atacuri la adresa unor institutii esentiale intrucat aceste atitudini distrug partidul din punct de vedere electoral.

Sondajele arata ca PSD s-a prabusit la 24%. Caderea este libera, certa. Eu sunt convins ca PSD o sa coboare pana la 17-18% – cam asta-i nucleul dur al partidului, adevaratul sau prag critic. Cu Dragnea sef, PSD se indreapta spre disolutia totala, nu-i un secret pentru nimeni. Pe Dragnea nu-l intereseaza ca distruge in mod programatic partidul, fiindca el este preocupat doar sa isi salveze pielea si sa nu ajunga la inchisoare. Asta-i unica sa miza, desi pune partidul in gard.

Am si eu o intrebare pentru Dragnea, daca intr-adevar are probleme de sanatate si nu vrea doar sa evite termenul de judecata: de ce ai ales sa te internezi intr-o clinica particulara, si nu intr-un spital regional? Sa te scoli in zori, sa-ti iei numar de asteptare, sa capeti trimitere la RMN, sa stai printre bacterii si semeni bolnavi… Romanii nu si-au dat functia de al treilea om in stat si sunt nevoiti sa treaca prin toate astea. Ia du-te, mai baiatule, la urgenta, sa vezi ce conditii sunt acolo! Pe zi ce trece, toti mai multi romani se satura de minciunile si abuzurile lui Dragnea”, a declarat Mihai Tudose pentru Podul.ro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: