Tudose se rasteste acum si la guvernatorul BNR, Mugur Isarescu: „S-ar putea sa am o discutie cu el saptamana viitoare”

news

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, referindu-se la cresterea nivelului indicelui Robor, ca probabil ”colegii” de la BNR au fost putin plecati de acasa, pentru ca era rolul bancii nationale sa intervina. ”Macar sa stim: mai e Banca Nationala a Romaniei sau e o structura de zei care se ocupa de propria lor existenta, foarte buna de altfel”, a afirmat premierul.

”Cred ca colegii nostri, ai romanilor sau care ar fi trebuit sa fie colegii romanilor de la BNR au fost putin plecati de acasa, fiindca asta era rolul BNR – sa nu lase sa creasca si sa nu lase niste actori sa se joace pe aceasta tema”, a afirmat premierul.

Intrebat daca ar trebui sa intervina BNR, Mihai Tudose a replicat: ”Pai asta face BNR, nu se joaca la modul pozitiv pe aceasta piata?”.

El a spus ca nu a discutat cu guvernatorul Mugur Isarescu, dar ca este posibil sa aiba o discutie cu acesta saptamana viitoare.

”Nu am avut o discutie cu guvernatorul si s-ar putea sa am o discutie saptamana viitoare, pentru ca chiar vreau sa il intreb pe guvernator daca domnul Vasilescu chiar reprezinta BNR cand iese cu declaratii. Daca vorbeste in nume propriu, e problema domniei lui, dar sa-si puna tricou pe care sa scrie privat. Daca iese in tricou cu BNR, avem alta discutie. Dar macar sa stim: mai e Banca Nationala a Romaniei sau e o structura de zei care se ocupa de propria lor existenta, foarte buna de altfel”, a mai declarat premierul.

Indicele Robor la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a atins nivelul de 1,58%, cel mai mare din ianuarie 2015 pana in prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobanzii pentru creditele in lei acordate pe piata interbancara, iar cresterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor in cazul creditelor in lei.

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: